Buletinul informativ nr. 6 al BNR arată că valoarea creditelor acordate la sfârşitul lunii iunie 2016 era de 306,838 miliarde de lei faţă de 306,093 miliarde de lei în luna ianuarie a aceluiaşi an. Buletinul băncii centrale arată în continuare cum şi cui au fost distribuite creditele în funcţie de forma de proprietate şi sectorul de activitate. Astfel, singurii care au beneficiat de o majorare a soldului creditelor sunt proprietarii de stat (de la 18,78 miliarde de lei în ianuarie la 18,864 în iunie) şi societăţile cu participare străină la capital (de la 3,30 miliarde la 3,52 miliarde lei) sau societăţile mixte, cu participarea statului la capital.     A mai existat un segment care a înregistrat creştere, cel al persoanelor fizice, de la 119,54 miliarde lei lşa 120,41 miliarde lei. Numai că, în primul semestru din acest an, creditarea persoanelor fizice a fost compus în mare parte din programul Prima Casă (anul acesta, până la data de 30 iunie, au fost acordate în cadrul programului Prima Casă un număr de 21.976 de garanții în valoare de 2 miliarde de lei potrivit Fondului de Garantare a Creditelor pentru IMM).     O analiză sectorială a beneficiarilor de credite bancare arată că societăţile care activează în industrie, servicii, construcţii şi agricultură s-au confruntat cu o reducere a soldului creditelor primite de la bănci. Practic creditele noi (mai puţin cele menţionate prin programul Prima Casă) s-au împărţit între societăţile care activează în domeniul intermedierilor financiare şi în asigurări pe de o parte şi admisnistraţia publică pe de altă parte.
mai multe, pe economica.net