Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, declara recent că băncile vor fi nevoite să reia creditarea, pentru că altfel reţeaua teritorială devine indeficientă.
Banca Comercială Română a anunţat că va continua procesul de extindere. Până în prezent nu a închis nici o sucursală şi, de asemenea, a anunţat că nu va recurge la disponibilizări.
OTP Bank are în total 105 sucursale. Nici banca cu capital unguresc nu a închis până în prezent nicio sucursala, iar pentru anul viitor are în vedere extinderea cu 2 – 4 sucursale.
În acelaşi timp, UniCredit Ţiriac Bank a apelat la relocarea unor sucursale, având în vedere că după tripla fuziune (HVB – Banca Ţiriac – UniCredit), banca deţinea locaţii foarte apropiate. Însă nici UniCredit nu a închis unităţi bancare în această perioadă şi nu vor apela la disponibilizări. Mai mult, până la sfârşitul anului banca va deschide noi sucursale, după ce în noiembrie au fost inaugurate două unităţi.
Directorul General al Millennium Bank, Jose Toscano, a declarat că banca pe care o reprezintă îşi continuă planurile de extindere. Banca pregăteşte deschiderea a 20 de noi unităţi ce vor fi inaugurate în următoarele săptămâni. Astfel, la începutul anului viitor, banca va avea o reţea teritorială aproape dublă faţă de cea deţinută la începutul lui 2008. Totuşi, directorul băncii admite că în 2009 se va concentra în special pe consolidarea reţelei teritoriale şi mai puţin pe extinderea ei.
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.