Marea majoritate a contrafacerilor de bani româneşti a fost realizată pe hârtie, dar fără a fi imitate şi elementele de siguranţă, se arată în raportul anual al băncii centrale. Bancnota cu cel mai mare număr de falsuri înregistrate a fost cea de 50 lei, respectiv 813 bucăţi, dintre care 479 pe un material plastic care a încercat să imite suportul de polimer. Pe locul al doilea se situează bancnota de 100 lei, cu un număr de 379 de falsuri, dintre care 97 pe material plastic.

Acestea sunt şi cele mai utilizate bancnote la încasări şi plăţi. 30,6% din plăţile realizate în România sunt efectuate cu bancnote de 50 de lei, iar 40% cu cele de 100 de lei. Deşi falsificatorii au încercat să folosească un material plastic asemănător substratului autentic, falsurile au fost slab realizate grafic şi tehnic, deoarece plasticul folosit a fost diferit din punct de vedere al proprietăţilor fizice, elementele de siguranţă nu au fost imitate, iar cerneala se curăţa accentuat de pe suprafaţa tuturor falsurilor descoperite, notează BNR.

Singurul element de siguranţă prezent a fost fereastra transparentă, realizată însă rudimentar şi care nu prezenta în totalitate caracteristicile unei ferestre aparţinând unei bancnote autentice, se spune în raport. Deşi au fost retrase din circulaţie la 31 decembrie 2006, în primul trimestru al anului 2007 au continuat să apară falsuri şi la vechile cupiuri, şi ân acest caz bancnota de 500.000 lei vechi fiind cel mai des falsificată. Anul trecut, numărul de contrafaceri ale bancnotelor euro descoperite pe teritoriul României a fost de 2.482, cu 44% mai mare faţă de cel înregistrat în anul 2006.