Bancpost promite că orice pierdere suferită din frauda cu cardurile sale va fi acoperită
Publicat la 07.05.2008, 17:00:41
"Menţionăm că posesorii cardurilor la care s-a constatat frauda îşi vor recupera integral sumele care au fost sustrase şi vor putea utiliza cardul în cel mai scurt timp, după încheierea anchetei în derulare. În astfel de situaţii, procedura legală poate dura până la 30 de zile, dar Bancpost va depune toate eforturile pentru a scurtă acest interval", se arată în comunicatul băncii.
Banca a menţionat că "pentru companiile unde au fost restricţionate carduri de salarii, Bancpost a oferit cu efect imediat serviciul special de livrare prin sistemul propriu de curierat a sumelor necesare achitării salariilor, astfel încât toţi posesorii cardurilor restricţionate au putut intra fără întârziere în posesia salariilor".
Posesorii de carduri Millenium emise de Bancpost pot face tranzacţii la comercianţi, îşi pot verifica soldul la bancomate (ATM) şi pot face retrageri de numerar de la orice unitate Bancpost. Singura operaţiune care este temporar restricţionată este retragerea de numerar de la bancomat.
În plus, clienţii Bancpost au acces non-stop la Call-Center-ul băncii unde pot primi informaţii legate de situaţia contului, iar 51 de unităţi vor avea program prelungit, până la orele 20:00, în zilele de joi, 8 mai şi vineri 9 mai, şi vor fi deschise pentru lucrul cu publicul şi în zilele de sâmbătă 10 mai şi duminică 11 mai, între orele 10:00 - 15:00.
"Bancpost a descoperit tranzacţiile suspecte la cardurile de debit de tip Millenium, la un interval de câteva ore de la producerea lor şi a luat măsuri imediate pentru protecţia clienţilor, sporirea siguranţei tranzacţiilor şi remedierea situaţiei", se mai arată în comunicat.
Primă măsură de protecţie a clienţilor băncii a fost restrictionarea folosirii acestor carduri pentru retragerea de numerar de la bancomate. Numărul cârdurilor restricţionate este semnificativ mai mare decât cel al cârdurilor de pe care s-au făcut tranzacţiile, pentru a preveni alte posibile retrageri frauduloase.
"Regretăm inconvenienţă cauzată clienţilor noştri şi doresc să îi asigur că facem toate eforturile pentru remedierea situaţiei. Am demarat procesul de re-emitere a cârdurilor restricţionate încă de săptămâna trecută, iar o parte dintre clienţi au intrat deja în posesia lor. Costurile pentru re-emiterea cârdurilor vor fi suportate integral de bancă", a spus preşedintele consiliului de administraţie Bancpost, Mihai Bogză.
"Suntem în contact permanent cu reprezentanţii poliţiei pentru a le oferi întreg sprijinul nostru în derularea şi finalizarea anchetei", a mai spus Bogza.
Activele deţinute de subsidiarele EFG Eurobank în România, din care cea mai mare este Bancpost, au urcat cu 67% în intervalul martie 2007-martie 2008, de la 2,8 miliarde euro în martie 2007 la 4,678 miliarde euro la finalul primului trimestru al acestui an.
Sursa: NewsIn
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Curs euro marți: 5.2442 lei. Transgaz a pierdut 1.60% pe BVB

Piețe financiare
Bursa a reintrat timid pe creștere. O veste bună pentru investitori
Piețe financiare
Curs BNR valabil 19 august 2026: 1 euro = 5.2442 lei. Leul pierde ușor teren

Piețe financiare
Mișcări subtile la Bursa de Valori București. BVB, cel mai bun prim semestru din istorie
Piețe financiare
