money.ro
Actualitatemoney.ro

Banii blocati la Transgaz se intorc in piata

Publicat la 16.12.2007, 22:00:00

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Banii blocati la Transgaz se intorc in piata

Optimismul specific sfarsitului de an este stimulat si de faptul ca actiunile isi pastreaza tendinta ascendenta, in ciuda previziunilor anterioare. Banii blo-cati in subscrierile de zeci de ori mai mari decat oferta de circa 65 milioane de euro s-ar putea intoarce in piata, dar nu neaparat spre drepturile de alocare la Transgaz. “Va fi ultima saptamana de tranzactionare a anului, iar optimismul obisnuit pentru aceasta perioada este stimulat, in plus, si de faptul ca nu s-a produs o corectie pe masura asteptarilor, a cresterilor din ultimele saptamani”, spune Adrian Caramiha, director general adjunct al SSIF Broker Cluj. “Vestea buna pentru toti investitorii la Transgaz este ca isi vor primi banii mult mai devreme. In cursul saptamanii viitoare, vom returna toti banii aferenti actiunilor nealocate, chiar daca am inregistrat cel mai mare numar de subscriitori din istorie”, scrie Dana Mirela Ionescu, presedinte la Raiffeisen Capital&Investment (RCI), intr-un comunicat al intermediarului ofertei publice a Transgaz.

Doar informatiile foarte neplacute de pe pietele externe ar putea schimba oprimismul ultimei saptamani cu tranzactii la Bursa de Valori Bucuresti (BVB), din acest an. Premiera tranzactiilor cu primele drepturi de alocare emise pe piata romaneasca nu va spori considerabil lichiditatea, potrivit brokerilor.

In ciuda potentialului imens al celor peste 1,7 miliarde euro care au fost subscrise, dar nu au fost absorbite in oferta publica a Transgaz, dintre acesti bani, putini se vor duce in drepturile de alocare a actiunilor Transgaz. Titlurile care vor tine locul actiunilor Transgaz la cota BVB se vor tranzactiona incepand de miercuri.

“Nu cred ca va fi o lichiditate prea mare pe drepturile de alocare, pentru ca nu sunt multi dispusi sa-si marcheze acum profitul, din ratiuni de impozitare pe acest an. Nici nu ar fi prea mult timp de formare a unei piete, anul acesta. Lichiditatea ar putea fi mai mare doar daca aprecierea drepturilor de alocare va fi de peste 50%, fata de pretul din oferta al actiunilor. Probabil ca drepturile de alocare vor fi mai tranzactionate dupa sarbatori”, considera Adrian Caramiha, directorul general adjunct al Societatii de Servicii de Investitii Financiare (SSIF) Broker Cluj-Napoca.

Totodata, vor fi restituiti banii investitorilor, blocati in cadrul subscrierii, in ordine alfabetica. Exista insa probabilitatea ca investitorii aflati la coada alfabetului sa nu-si primeasca la timp, inapoi, banii blocati in cadrul procesului de subscriere, in ciuda efortului intermediarului ofertei, Raiffeisen Capital&Investment (RCI). Conform prospectului de emisiune, RCI este obligata sa returneze sumele nealocate ca urmare a suprasubscrierii ofertei in ordine alfabetica, in maximum zece zile lucratoare de la data decontarii (respectiv pana la 28 decembrie), se spune intr-un comunicat al RCI. Cum anul bursier se incheie vineri, chiar daca Raiffeisen Capital&Investment (RCI) isi va tine promisiunea de a da banii inapoi saptamana aceasta, investitorii de la coada alfabetului nu vor mai avea timp sa profite. Pentru 1,177 milioane de actiuni, cu drepturi de alocare atasate, oferite la un pret de 191,92 lei/actiune, in valoare totala de circa 65 milioane de euro, s-au strans subscrieri de aproximativ 1,8 miliarde euro.

RCI pregateste alte doua oferte publice de actiuni: Teraplast Bistrita, pentru luna februarie-martie 2008, si Adeplast Oradea, pentru mijlocul anului 2008.

Pe de alta parte, pe piata noastra, ca si pe celelalte piete, “este de asteptat asa-numitul The Cristmas Rally” (Raliul de Craciun; in jargonul bursier, termenul “raliu” desemneaza o activitate sporita, cu variatii mari de pret - n.red.).

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite