"Este o misiune comuna, pe care o intreprindem cu FMI si alte institutii internationale. Vreau sa subliniez ca in acest moment este un acord la nivel de lucru (staff level). CE trebuie sa pregateasca in aprilie o recomandare care va fi inaintate Consiliului, care va oficializa acordul la inceputul lui mai", a spus Phillip Keerman.
Decizia Consiliului este programata spre adoptare pentru 5 mai, iar apoi trebuie specificate conditiile exacte si alcatuit memorandumul de intelegere, procedura care va mai lua inca trei saptamani, a explicat oficialul CE.
"Prima transa de bani va ajunge in Romania in iulie", a precizat Keerman. El a spus ca modul in care va fi calculata dobanda pentru imprumut depinde de fiecare institutie in parte si de transa care este virata in tara. "In ceea ce priveste UE, rata dobanzii este determinata de piata. Spre deosebire de FMI, UE trebuie sa faca rost de bani de pe piata. Cand se va decide marimea primei transe, atunci vom emite acest imprumut si vom stabili dobanda. De obicei vorbim despre EURIBOR plus cateva puncte de baza. Cand vom acorda urmatoarea transa vom stabili alta dobanda, in functie de conditiile de pe piata", a spus acesta, adaugand ca durata imprumutului va fi de cinci ani.
Deficitul bugetar estimat de CE pentru acest an in cazul Romaniei este de 5,1% din PIB, comparativ cu 5,3% din PIB anul trecut, potrivit standardelor de contabilitate europene (ESA 95), care sunt diferite de cele romanesti. Dupa standardele romanesti, estimarea pentru deficitul bugetar pe 2009 este de 4,6% din PIB.

