Cel mai la indemana ajutor a fost asociatia Montan Initiativ, sucursala locala a organizatiei France Initiative, care, de patru ani, finanteaza persoanele fizice care vor sa devina antreprenori sau SRL-uri din zona. Montan Initiativ este un proiect-pilot al organizatiei franceze, care, pana acum, a finantat 11 proiecte in satele din zona Valenii de Munte, suma totala acordata pana in prezent fiind de aproximativ 45.000 de euro, finantarile angajate fiind rambursate in proportie de 80%.
“Diferenta dintre noi si alte surse de finantare este ca dam banii foarte repede, fara niciun fel de garantie si cu un an de gratie, fara dobanda”, spune Constantin Vintila, presedintele Montan Initiativ. Organizatia de la Ploiesti este un soi de prelungire a federatiei franceze in Romania, prin intermediul careia France Initiative (FI) isi gaseste proiectele de finantare in Romania. Acesta spune ca asociatia activeaza, in prezent, numai in zona Valenii de Munte, pentru ca principiul organizatiei-mama este sa sustina proiecte in zonele defavorizate economic. De altfel, politica FI este sa dezvolte proiecte-pilot in diferite zone mai putin dezvoltate ale lumii, ca de exemplu Africa, Europa de Est sau Orientul Apropiat. Potrivit lui Vintila, o actiune similara a avut loc si in Bulgaria, dar nu a avut succes.
Proiectele pentru care a oferit finantare sunt de mica amploare - firme de materiale de constructii, o microferma, o agentie de turism, un atelier al unui sculptor, de cele mai multe ori afaceri incepute deja, care aveau nevoie de sustinere pentru a se dezvolta. “Finantarile noastre sunt, de fapt, un mic sprijin de care orice mic intreprinzator are nevoie, la un moment dat, pentru a-si sustine afacerea. Nu este o suma considerabila, care sa poata constitui punctul de plecare pentru inceperea unei afaceri”, adauga Constantin Vintila. De aceea, din cele 11 proiecte finantate, doar unul singur a fost o mica afacere inceputa de la zero, cea a unui constructor de cruci. Acesta activa pe cont propriu si inainte de a obtine sprijinul de la FI, dar cei 1.700 de euro primiti l-au ajutat sa se autorizeze, sa-si faca un atelier si sa angajeze cinci persoane cu carte de munca. Proiectele pentru finantare se gasesc “prin cunostinte si recomandari”, precizeaza reprezentantul Montan Initiativ.
Proiectele de finantare primesc mai intai avizul asociatiei locale Montan Initiativ, dupa care sunt trimise in Franta pentru avizul final. Limita maxima pana la care au fost acordate finantari a fost de 6.000 de euro (pentru un cabinet medical).
Reprezentantul asociatiei spune ca negociaza cu FI pentru a obtine finan-tari de pana la 14.000 de euro, in functie de amploarea afacerii. “Pe majoritatea celor pe care i-am ajutat ii cunosteam dinainte, stiam ce vor sa faca si, mai ales, stiam ca sunt seriosi”, precizeaza Vintila. Un alt plan pe care acesta il are in vedere este sa dezvolte o colaborare cu FI pentru obtinerea de finantari din fonduri europene. “Vrem sa gasim antrepre-nori care vor sa contracteze bani europeni, iar asociatia sa ne ajute cu elaborarea proiectelor de finantare”, spune presedintele Montan Initiativ.
Cosmin Cristian este unul dintre primii intreprinzatori pe care France Inititive i-a ajutat la Valenii de Munte. Si-a inceput afacerea cu cherestea si tamplarie in lemn stratificat in 2002, cu un imprumut de 10.000 de euro, pe care l-a luat de la o ruda din Germania. Doi ani mai tarziu, a apelat la organizatia franceza, de la care a obtinut doua finantari, de 1.000, respectiv 2.000 de euro, intr-un interval de trei ani, bani pe care i-a investit in utilaje.
Intre timp, Cosmin Cristian si-a extins afacerile si in zona tamplariei din PVC si a distributiei de produse naturiste si spune ca ar mai avea nevoie de o finantare de 20.000 de euro. Constantin Vintila il asigura ca jumatate din aceasta suma ar putea-o obtine tot prin intermediul FI. “In urma cu cativa ani, doua-trei mii de euro erau bani, insemnau ceva. Acum este nevoie de finantari mai mari, pentru ca si preturile au crescut, si banii s-au devalorizat”, considera Cristian, care spera sa obtina o suma mai mare de la organizatia franceza. Omul de afaceri sustine ca are o cifra de afaceri de 20.000 de euro pe luna si un profit de 15%. Principiul dupa care FI functioneaza este solidaritatea. Asociatia este un ONG care reuneste mai multe organizatii neguvernamentale din Franta si se autointituleaza “asociatie pentru sustinerea oamenilor cu initiativa din zonele defavorizate”. Potrivit lui Constantin Vintila, banii pe care FI ii pune la dispozitia micilor intreprinzatori provin din sponsorizari si donatii, iar majoritatea celor care lucreaza pentru asociatie sunt voluntari.
De altfel, acesta recunoaste ca singurul avantaj pe care l-a avut de cand se ocupa de fundatie a fost un sprijin de 3.500 de euro, in doua transe, pentru propria afacere cu cherestea. In rest, gasirea potentialilor beneficiari si mentinerea relatiei cu FI le face in regim de voluntariat, organizatia franceza sprijinind asociatia din Romania cu doar 700 de euro pe an. Montan Initiativ este partenera cu o asociatie din Franta, La Bonne Etoile, care face parte din FI.
In momentul in care proiectele sunt aprobate, banii sunt virati intr-un cont pe care asociatia il are deschis la o sucursala BRD din Bucuresti, din care un mandatar independent ii scoate si ii da beneficiarului, pe baza buletinului de identitate. Inca de la inceput sunt stabilite conditiile rambursarii, in general dupa un an de la acordarea finantarii, in mai multe transe. Beneficiarul nu returneaza decat suma luata initial, fara dobanzi sau comisioane. Finantarea se obtine in maximum o luna de la depunerea cererii.
Ilie Gavrila a decis sa isi dezvolte propria afacere atunci cand si-a dat seama ca salariul de 1.500 de lei brut, pe care il primea la fabrica de mobila, nu-l mai satisfacea. Si-a cumparat cu 6.500 de euro o masina de injectat mase plastice si produce cu aceasta picioruse din plastic si manere pentru mobila pentru fabrica la care lucreaza.
Ulterior, si-a construit singur o masina de stantat ambalaje din carton, a concesionat un teren si a inchiriat o hala in care isi desfasoara activitatea. Intreaga investitie, de aproximativ 9.000 de euro, a facut-o cu finantare proprie, din vanzarea unor terenuri agricole. La societatea proprie va fabrica aceleasi produse, plus ambalaje din carton, pe care le va livra tot fabricii de mobila, care lucreaza pentru IKEA. Micul intreprinzator intentioneaza sa mai achizitioneze o masina de stantare si imprimare carton din China, care il va costa 22.000 de euro, pentru care trebuie sa dea avans o treime din suma. Montan Initiativ il va ajuta sa obtina 6.000 de euro de la FI si, potrivit lui Constantin Vintila, proiectul este in faza de aprobare.
Societatea lui Ilie Gavrila, GavPlast SRL, produce de doua saptamani si are contract cu fabrica de mobila sa-i livreze 500.000 de picioruse pentru mobilier pe luna, la un pret de 0,29 lei bucata. In prezent, are doi angajati, dar intentioneaza sa mai creeze alte opt locuri de munca.
France Initiative nu percepe dobanda
“Diferenta dintre noi si alte surse de finantare este ca dam banii foarte repede, fara niciun fel de garantie, iar rambursarea se face dupa un an de la acordarea banilor si fara dobanda.”
Nevoile financiare au crescut
“In urma cu cativa ani, doua-trei mii de euro erau bani, insemnau ceva. Acum este nevoie de finantari mai mari, pentru ca si preturile au crescut, si banii s-au devalorizat. Acum sper sa obtin o suma mai mare de la organizatia franceza.”
Proiectul trebuie sa se dezvolte intr-o zona defavorizata in mediul rural Afacerea trebuie sa creeze locuri de munca pentru someri Solicitantul trebuie sa completeze un formular de prezentare a proiectului Solicitantul trebuie sa prezinte un plan de dezvoltare a afacerii Limita maxima de finantare obtinuta pana acum a fost de 6.000 de euro

