Pentru a proteja moneda – si in acest fel si veniturile tuturor – BNR a imprumutat o gramada de bani de la FMI care, iata ca sustin leul, dar transforma o parte din veniturile si asa reduse ale statului in plati ale serviciului datoriei externe. Pentru a putea functiona in conditiile scaderii rapide a veniturilor, guvernul se imprumuta masiv pe piata bancara, ceea ce ii permite sa faca platile curente, dar ii deterioreaza si mai mult balanta venituri-cheltuieli. Un prim cerc vicios. Care declanseaza un alt cerc vicios. Guvernul nu are bani sa majoreze salariile si pensiile, salariatii si pensionarii cheltuie mai putin, guvernul investeste mai putin, firmele care traiesc din banii cheltuiti de salariati, pensionari si guvern vand mai putin si, deci, platesc sume mai mici la bugetul de stat (de la TVA, la impozitul pe profit). Dar, nu numai atat, sunt nevoite sa reduca productia, salariile si locurile de munca, veniturile populatiei scad, piata se restrange, ceea ce face ca veniturile guvernului si ale firmelor sa scada si ele, si asa mai departe. Supusa „stresului”, in jargonul de specialitate al finantistilor, economia se contracta, toata lumea o duce mai prost, iar cercul vicios se reia cu fiecare ciclu de productie-vanzare. Cat de departe poate merge acest cerc vicios stim din experienta mai bine decat economistii din calcule, pentru ca am trecut prin perioada 1997-2000 – cea mai neagra din toata tranzitia – si am simtit-o pe pielea noastra.
Atunci cand ai de a face cu o asemenea spirala descendenta, singura solutie este sa o rupi undeva. Cum spirala consta in a obtine cu fiecare rotatie vicioasa mai putini bani decat in ciclul anterior, soluția imediata este ca, la un moment dat, sa injectezi bani in sistem, peste ceea ce poate el sa produca. Pentru asta s-a luat imprumutul de 20 de miliarde de euro. Cu el se poate rupe aceasta spirala descendenta, sau nu. Depinde de cum folosesti acesti bani. Iar cum ii folosesti depinde de cine hotaraste asta. Marea problema a Romaniei este ca, avand atatea institutii care iau decizii contradictorii, nu exista nici una care sa transeze controversele. Avem presedinte, parlament, prim ministru, ministru de finante, conducerea coalitiei, BNR, Comisia Europeana si oricine isi poate da cu parerea. Avem nevoie de un loc in care, dupa ce se asculta toate parerile, cineva sa ia decizia necesara si sa isi asume raspunderea pentru ea. Nu avem un asemenea loc si nu avem o asemenea persoana. Ar trebui sa fie Ministerul Finantelor, dar acesta nu se preocupa decat de cum sa faca rost de bani pentru platile zilnice. Ar putea sa fie Ministerul Economiei, dar el este preocupat de cui da contractele. Ar putea sa fie primul ministru, dar acesta este Emil Boc, care asteapta instructiuni de la Cotroceni, unde presedintele este mai preocupat de alegeri decat de criza. Ar putea fi cele doua partide ale coalitiei, dar ele sunt deja in competitie. Cum nu este nimeni, atunci spirala descendenta continua, alimentata suplimentar de 20 de miliarde de euro si de orice alti bani din afara mai intra in economie. Nu mai avem nevoie de bani, avem nevoie de decizii si de cineva care sa le ia. Cu buna credinta si in cunostinta de cauza. (Vladimir Pasti)
