Astăzi intră in vigoare noul Cod de Procedura Civilă, care aduce noi reguli pentru bunurile mobile şi imobile executate silit. În cazul apartamentelor, vânzarea se va face prin organizarea de una, două sau trei licitaţii. La prima strigare, valoarea imobilului porneşte de la preţul evaluat plus TVA. La a doua licitaţie, pretul scade la 70%, dacă se prezintă minimum două persoane. Iar dacă se ajunge la a treia licitatie, preţul poate coborî chiar şi sub 50%.
Situaţia se schimbă şi în cazul autovehiculelor urmărite a fi executate silit. Şoferii se pot trezi că politiştii le sechestrează maşinile chiar în timp ce se află în trafic. Poliţia rutieră identifică maşina, ridică certificatul de înmatriculare şi cartea de identitate a autovehiculului, apoi bunul este sechestrat. Până acum autoturismele erau recuperate cu mare întârziere şi nu puteau fi scoase rapid la vânzare. Efectul principal al noului Cod de procedură Civilă este acela de accelerare a procesului, ceea ce poate conduce la creşterea ofertei de maşini executate şi implicit, la scăderi de preţuri.
PREŢUL LOCUINŢEI EXECUTATE SILIT
prima licitaţie = preţ evaluat + TVA
a doua licitaţie = 70% din preţ
a treia licitaţie = sub 50% din preţ

