Bank Austria Creditanstalt AG a vândut, pe 25 septembrie, un pachet de 3.351.509 acţiuni, reprezentând 11% din acţiunile societătii clujene Armătura, la preţul de 0,50 lei pe acţiune, pentru suma totală de 1,675 milioane lei, a informat un comunicat transmis de BVB.
Tranzacţia a fost efectuată pe platforma Deal a BVB, la un preţ stabilit între partenerii schimbului.
Pentru anul în curs, compania şi-a propus realizarea unui profit brut de 1,048 milioane de lei şi o cifră de afaceri de 33,13 milioane de lei noi, în scopul de a face mai puţin simţită pierderea 2,233 milioane, înregistrată de aceasta în 2005.
Societatea Armătura se tranzacţionează cu simbolul ARM la categoria a II+a a BVB din februarie 2002 şi are un capital social de 15,23 de milioane de lei noi, din care 40% este deţinut de Asociaţia Salariaţilor.





