Astfel, pentru un credit de 57.000 euro pe 30 ani, dobânda anuală efectivă (DAE) va fi de 5,34% pe an, conform EURIBOR la 3 luni de miercuri, 12 august, iar la un credit de 240.000 lei pe 30 ani, DAE va fi de 12,7% pe an, conform ROBOR din aceeaşi zi.
Bank Leumi România nu percepe comision de acordare, comision lunar de administrare şi nici comision de rambursare anticipată la acest tip de credit, a mai anunţat banca.
Banca aprobase un plafon de 10 milioane euro pentru creditele acordate prin programul Prima Casă anterior repartizării în sistem pro-rata de către Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM (FNGCIMM) şi anunţase că va acorda credite persoanelor cu vârste cuprinse între 20 ani şi cel mult 70 ani la sfârşitul perioadei de creditare.
Bank Leumi România este subsidiara locală a grupului financiar israelian Bank Leumi, care a intrat pe piaţa românească în august 2006, prin preluarea pachetului majoritar de acţiuni al Eurom Bank de la firma olandeză Kolal BV, pentru care a plătit 34 milioane dolari. Banca avea o reţea de 38 de unităţi la începutul lunii mai.
Bank Leumi a început să crediteze prin Prima Casă, pentru care a primit cereri de 2,1 milioane euro
Publicat la 12.08.2009, 13:13:59
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
Curs BNR valabil 8 octombrie 2026: 1 euro = 5.3501 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3527 lei, franc la 5.7285 lei

Piețe financiare
