Continuarea acordului cu FMI este o veste bună pentru România, spun experţii, şi asta în condiţiile în care mediul politic local va rămâne relativ instabil şi în acest an.
Desfăşurearea normală a actualului program de finanţare cu FMI şi încheierea unui nou acord reprezintă o ancoră puternică pentru economia României, notează analiştii Bank of America, şi asta mai ales în contextul crizei din zona euro. Specialiştii americani subliniază că unul dintre principalele riscuri vine din mediul politic, care poate dăuna grav sănătăţii fiscale a României.
Bank of America notează că dacă o criză politică, în geniul alegerilor anticipate, ar duce la îngheţarea fluxului de bani de la instituţiile internaţionale, guvernul ar avea rezerve financiare pentru a acoperi cheltuielile bugetare doar două trimestre. Estimarea băncii ţine cont de o rată de rostogolire de 40% a datoriei locale ajunsă la maturitate. Pe de altă parte, prognozele instituţiei americane arată că noul acord cu Comisia Europeană şi Fondul Monetar Internaţional ar putea avea o valoare de 5 miliarde de euro.
La aceşti bani s-ar putea adăuga 1-2 miliarde de euro din privatizări şi 2-3 miliarde din emisiunile de eurobonduri. Raportul Bank of America vine în contextul în care autorităţile române vor începe la sfârşitul acestei luni negocierile pentru un nou acord de tip preventiv cu FMI. Discuţiile se vor finaliza la sfârşitul primului trimestru din 2011. Reprezentantul României la FMI, Mihai Tănăsescu, a declarat că valoarea noului angajament s-ar putea ridica la 3,6 - 3,7 miliarde de euro.
Bank of America: România ar rezista doar două trimestre fără banii de la FMI şi CE
Publicat la 10.01.2011, 14:21:10
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
BVB în săptămâna 17-21 august 2026: Electrica în avangarda creșterilor, pe fondul volatilității energetice
Piețe financiare
Curs BNR valabil 22 august 2026: 1 euro = 5.2581 lei. Leul a slăbit toată săptămâna
Piețe financiare
Curs euro joi: 5.2535 lei. Fondul Proprietatea a pierdut 0.64% pe BVB

Piețe financiare
Zi de corecții la BVB, pe fondul unei lichidități scăzute
Piețe financiare
