Din 1901 până în prezent, prestigiosul premiu a încununat 96 de personalităţi şi 20 de organizaţii internaţionale. Comitetul Internaţional al Crucii Roşii a fost recompensat de trei ori cu această distincţie, iar Înaltul Comisariat ONU pentru Refugiaţi de două ori. Anul acesta, Comitetul de la Oslo a primit nu mai puţin de 250 de nominalizări.
Născut pe 4 august 1961 în Hawaii, dintr-un tată de culoare originar din Kenya şi o mamă albă din Kansas, Barack Hussein Obama a văzut lumina zilei într-o perioadă în care rasismul domina America, şi în care drepturile civile ale americanilor de culoare erau, practic, inexistente. El însuşi întreba retoric, în campania electorală: "Cine ar fi crezut acum patru decenii că un negru numit Barack Obama va deveni candidatul Partidului Democrat".
Obama nu numai că a reuşit, dar a devenit primul preşedinte de culoare al Statelor Unite şi, acum, laureat cu premiul Nobel pentru Pace.
Urmăreşte pe Money WebTV toate ştirile video şi emisiunile The Money Channel
Barack Obama a câştigat premiul Nobel pentru Pace (VIDEO)
Publicat la 09.10.2009, 09:20:57
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Curs BNR valabil 25 august 2026: 1 euro = 5.2536 lei. Leul câștigă ușor teren

Piețe financiare
ETF vs fond mutual: care e mai bun pentru un român?

Piețe financiare
Cum funcționează ROBOR și de ce contează pentru creditul tău

Piețe financiare
Aur vs Bitcoin: ce păstrează mai bine valoarea
Piețe financiare
