money.ro
PoliticMihai Voican

BARONII PSD au vești foarte proaste pentru VIORICA DĂNCILĂ

Publicat la 11.10.2019, 13:48:50

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
BARONII PSD au vești foarte proaste pentru VIORICA DĂNCILĂ
Cei 30 de lideri de organizații PSD reuniți vineri dimineața în biroul lui Marcel Ciolacu de la Camera Deputaților pentru a decide soarta Vioricăi Dăncilă înainte de ședința CEx care a fost convocată pentru vineri seara, au intrat în ședință cu gânduri revoluționare și dorința de a o schimba pe Dăncilă din fruntea partidului și chiar din calitatea de candidat al PSD la prezidențiale, dar s-au răzgândit după ce au dezbătut în detaliu dezastrul istoric în care se află partidul. Cuvântul de ordine este ”Dăncilă nu mai contează, trebuie să salvăm PSD”.   Surse participante la ședință au relatat pentru Digi24.ro că la începutul discuțiilor s-a pus problema înlăturării Vioricăi Dăncilă. Claudiu Manda a întrebat dacă ea mai poate fi candidatul PSD la prezidențiale, în condițiile în care a fost umilită prin moțiunea de cenzură. Marian Oprișan și-a exprimat și el îndoiala că Viorica Dăncilă ar mai putea fi locomotivă pentru partid, însă opinia generală a fost că partidul nu își poate asuma susținerea publică a lui Mircea Diaconu, candidatul Pro-România și ALDE.   Liderii PSD au opinat că pentru partid nu mai trebuie să conteze ce se întâmplă cu Viorica Dăncilă, ci doar salvarea PSD, votul politic. Mai exact, primarii PSD din țară să se mobilizeze la alegerile prezidențiale nu în favoarea lui Dăncilă, ci a PSD, pentru a salva bazinul electoral fidel în vederea alegerilor locale din primăvară.   ”Dacă localele nu ar fi fost atât de aproape, poate o schimbam pe Dăncilă, dar noi trebuie să salvăm partidul, să păstrăm primarii”, au explicat pentru Digi24.ro sursele citate.   Articolul integral pe DIGI24    

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite