Jose Manuel Barroso a declarat că România a fost un membru foarte activ de când a devenit membru al Comisiei Europene. În continuare sunt aşteptări înalte şi foarte mult de muncă.
S-a discutat despre disputa gazului dintre Rusia şi Ucraina. "Această criză a mers mult prea departe iar noi facem tot ceea ce este posibil, împreună cu preşedinţia cehă, pentru a relua livrările de gaz către Europa", a declarat Barosso.
Barroso a mai spus că premierul ucrainean Iulia Timoşenko a acceptat să separe acordul de livrare de gaze pentru Ucraina de cel pentru Europa. De asemenea, a vorbit cu premierul Putin care i-a confirmat că, imediat ce monitorii vor fi la muncă, gazul va începe să curgă. "Sper ca această promisiune, de această dată, să fie dusă la îndeplinire. Sper că nu vor mai exista alte amânări, alte scuze", a mai spus Barroso.
"România trebuie să trimită în următoarea săptămână Comisiei Europene propunerea de modificare a legii achiziţiilor publice, astfel încât accesarea fondurilor europene să fie realizată mult mai rapid", a declarat Traian Băsescu, preşedintele României.
Premierul Boc a adăugat că Bruxellesul a confirmat acordarea unui avans de 4% din fondurile structurale, faţă de 2%, până acum, în cadrul eforturilor europene de combatere a efectelor crizei economice şi financiare.
În privinţa crizei gazului, Traian Băsescu a afirmat că România va susţine fără rezerve toate proiectele alternative de aprovizionare a Europei.
Sursa:Realitatea.net



