"Jucăm şase meciuri în două săptămâni şi jumătate, la debutul campionatului, după care ne lăbărţăm cu câte un joc pe săptămână. Cred că etapa intermediară de miercuri putea fi programată în altă dată, în condiţiile în care sunt şi jocurile din Cupa României. Cred că ar fi normal ca la luarea unor astfel de decizii să fim consultaţi şi noi, antrenorii", a spus antrenorul Mediaşului, Horia Rotaru.
Preşedintele lui CSU Sibiu, Mircea Vulc, a fost mult mai radical. "Aldea a schimbat datele după cum a vrut el, fără să întrebe pe nimeni. Aşa ceva nu este posibil. Am cerut sancţionarea lui. Să i se ia Comisia de Competiţii", a declarat fostul vicepreşedinte al FRB.
Altfel, Rotaru a declarat că CSU Asesoft Ploieşti va domina şi în acest sezon competiţia internă. "Echipele de pe locurile 2-10 se vor lupta pentru intrarea în play-off. Ploieştiul nu va avea, în opinia mea, nicio problemă. Are locul întâi asigurat şi în acest an", a spus tehnicianul Mediaşului.
Noul sezon al campionatului naţional de baschet masculin a debutat în 2 octombrie, cu meciurile tur din Cupa României, apoi pe 6 octombrie a fost programată prima etapă de campionat, la 10 şi 13 octombrie sunt programate etapele a 2-a şi a 3-a, în 16 octombrie se dispută returul meciurilor din Cupa României, iar pe 20 octombrie, etapa a 4-a.
Sursa: NewsIn



