Şeful statului a semnat luni, 4 februarie, cererea de reexaminare a Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 96/2006 privind statutul deputaţilor şi al senatorilor, pe care a trimis-o Parlamentului României, în temeiul Articolului 77 alineatul (2) din Constituţia României.

 

Într-un comunicat al Administraţiei prezidenţiale se enumeră şi motivele pentru care legea a fost trimisă înapoi la Parlament.


"Printre cazurile de încetare a mandatului de deputat sau de senator datorată incompatibilităţii, prevăzute la Articolul I, pct. 3 din noua lege, nu este inclusă situaţia prin care se constată incompatibilitatea printr-un raport al Agenţiei Naţionale de Integritate, necontestat la instanţele judecătoreşti. Practic, datorită textului de lege ambiguu, se poate ajunge la situaţia în care un parlamentar aflat în stare de incompatibilitate constatată de Agenţia Naţională de Integritate, refuză să notifice Biroul permanent al Camerei din care face parte cu privire la starea sa de incompatibilitate şi îşi continuă exercitarea mandatului. De aceea, considerăm că o asemenea opţiune a legiuitorului lipseşte de conţinut activitatea Agenţiei Naţionale de Integritate", se arată într-un comunicat al Preşedinţiei.

 

"Pe de altă parte, în ceea ce priveşte procedura declarării incompatibilităţii se prevede derularea unor verificări în paralel celor ale ANI, întrucât starea de incompatibilitate se constată printr-o hotărâre a plenului Camerei din care face parte deputatul sau senatorul în cauză, în urma întocmirii unui raport de către comisia ce are în competenţă analizarea situaţiilor de incompatibilitate. Considerăm că toate aceste aspecte vin în contradicţie cu recomandările cuprinse în Raportul Comisiei către Parlamentul European şi Consiliu privind progresele înregistrate de România în cadrul Mecanismului de cooperare şi de verificare, din 30 ianuarie 2013. În virtutea importanţei statutului de parlamentar, apreciem că deputaţii şi senatorii au obligaţia să demonstreze că îndeplinesc standarde ridicate de integritate, iar recomandările Comisiei potrivit cărora „credibilitatea Parlamentului ar avea de câştigat de pe urma unor proceduri mai clare de gestionare a dosarelor în care parlamentarii fac obiectul unor hotărâri în materie de integritate sau al unor acuzaţii de corupţie” şi că este „important să se clarifice faptul că Agenţia Naţională de Integritate rămâne singura autoritate însărcinată cu verificarea potenţialelor incompatibilităţi ale funcţionarilor aleşi şi numiţi”, trebuie implementate", se mai arată în documentul remis presei.

Preşedintele menţionează că, în ceea ce priveşte conflictul de interese, legea aflată la promulgare prevede că se sancţionează disciplinar deputatul sau senatorul aflat în conflict de interese, constatat prin hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă. "Practic, se va ajunge din nou la situaţia mai sus arătată, în care va fi lipsit de efecte raportul Agenţiei Naţionale de Integritate care nu este confirmat de o hotărâre judecătorească întrucât nu a fost contestat. Considerăm că se impune clarificarea acestei situaţii astfel încât să fie eliminate articolele echivoce şi să se creeze un cadru juridic corelat cu celelalte acte normative în materie şi adecvat asigurării integrităţii în sectorul public", se mai scrie în comunicat.

În comunicatul Palatului Cotroceni se mai arată că este oportună consultarea societăţii civile, precum şi a instituţiilor competente în domeniu, în privinţa soluţiilor legislative înaintate prin această propunere legislativă, în vederea asigurării transparenţei şi a unui cadru legal stabil.