money.ro
Piețe financiareSorin Simon

Băsescu: 2012, an de risc maxim pentru România

Publicat la 14.12.2011, 11:35:55

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Băsescu: 2012, an de risc maxim pentru România

"2012 este un an de risc maxim pentru România dintr-un motiv fundamental: de diminuare peste limite funcţionale a fluxurilor de capital din bănci. Dacă nu se va întâmpla asta, România trece bine peste 2012, chiar dacă se prefigurează un an agricol mult mai slab din cauza secetei. Avem acest risc major. Sper ca băncile - şi nu băncile din România - băncile mamă să fie extrem de responsabile", a spus Băsescu, citat de MEDIAFAX.

Şeful statului a spus că România va trece cu bine de anul 2012 dacă se va ajunge la un "modus vivendi" cu băncile din zona Euro, astfel încât să nu se opereze retrageri de capital de pe piaţa românească.

"Dacă reuşim să ajungem la un modus vivendi cu băncile din zona Euro să nu se producă o retragere masivă de capital de pe piaţa românească, România trece bine de 2012, trece fără bruscări de genul celor din 2010. Sperăm să ajungem la o înţelegere cu acest politician nou care se numeşte «piaţa bancară din România»", a spus Băsescu.

Preşedintele a subliniat, că, pe de altă parte, în 2012 vor continua procesele de diminuare a cheltuielilor statului cu mutarea resursei către investiţii, proces care se vede şi în bugetul trimis la Parlament, scrie MEDIAFAX.

Şeful statului a precizat că în 2012 România va continua "nemilos" procesele de reformă a statului, chiar dacă este vorba despre un an de criză, şi a subliniat că va continua şi reducerea aparatului de stat în teritoriu şi la nivel central.

"Chiar dacă am intrat într-o cifră medie rezonabilă din punct de vedere al cheltuielilor statului ca urmare a măsurilor din 2010, 2011, încă avem cheltuieli care nu reflectă capacitatea României de a susţine aceste cheltuieli cu aparatul de stat şi cu programele sociale. Aceste două zone vor fi zone de prioritate în reducerea cheltuielilor bugetului de stat aşa cum se reflectă ele acum", a spus şeful statului.

Băsescu: Renault nu pleacă din România


Băsescu a fost întrebat, în cadrul unui eveniment AmCham, dacă Renault îşi va delocaliza fabrica din România, scrie NewsIn. "Vă spun eu: este exclus să se întâmple asta. Ştim de cinci ani că Renault va construi o uzină în care să producă Dacia Logan şi alte tipuri de maşini în Maroc, ştim că s-au dezvoltat capacităţile de producţie - motoare, cutii de viteze - aici ca să poată fi alimentată şi acea uzină... ", a precizat preşedintele Traian Băsescu.

"Grupul Renault a făcut una dintre cele mai spectaculoase investiţii care puteau fi făcute în România", a spus şeful statului, adăugând că atunci când s-a negociat contractul se vorbea de investiţii în valoare de 500 de miliarde de euro, pentru ca acum acestea se ridică la trei miliarde de euro.

Un semn că francezii nu vor să plece este şi construirea centrului de cercetare, "ceea ce nu arată o firmă care a făcut un hangar, a pus 300 de calculatoare şi se pregăteşte să-ţi ridice hangarul mâine. Renault este una dintre cele mai stabile investiţii din România", a conchis şeful statului.


Băsescu atacă Nokia, Ford şi băncile

"Ne putem întreba cum a contribuit la competititivitatea ţării Nokia, care s-a retras, şi Ford, care s-a angajat să facă 300 de mii de automobile pe an şi în prezent fabrică 20 de mii de autoremorci. Cât de competitiv e să dai credite cu buletinul? Am vorbit despre nevoia de creştere a competitivităţii de multă vreme. Competitivitatea unei ţări nu poate fi dată doar de guvern şi administraţie. Dacă există corupţie, statul singur nu poate fi corupt, are un partener. Nu mut responsabilitatea, dar ea trebuie împărţită şi asumată. Cel mai uşor lucru pentru sectorul privat este să critice statul, iar cel mai uşor lucru pentru stat este să fie indiferent la problemele mediului de afaceri", a spus preşedintele Traian Băsescu la o conferinţă organizată de Camera de Comerţ Americana din Romania.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite