"Preşedintele Traian Băsescu a mulţumit reprezentanţilor Fondului Monetar Internaţional, Comisiei Europene şi Băncii Mondiale pentru colaborarea avută cu autorităţile române. Preşedintele a reafirmat angajamentul României în direcţia consolidării fiscale şi a reformelor, mai ales în domenii precum educaţia şi sănătatea. Cu referire la domeniul sănătăţii, discuţiile au fost centrate pe nevoia de eliminare a arieratelor şi de reformare urgentă. (...) În cadrul discuţiilor, au fost abordate şi perspectivele unei eventuale noi colaborări astfel încât, prin accentul pus pe privatizare şi reforme, să se atingă obiectivul unei creşteri economice sustenabile. Şeful statului a accentuat, totodată, şi nevoia corelării reformelor cu strategia UE 2020", se arată în comunicatul Preşedinţiei.
Cu prilejul discuţiilor, reprezentanţii instituţiilor internaţionale au remarcat "succesele obţinute în cadrul procesului de stabilizare macroeconomică, cu atât mai mult cu cât acestea au fost realizate pe fondul unei crize care afectează sever multe ţări din Uniunea Europeană". "De asemenea, a fost inventariat setul de politici care trebuie definitivat pe termen scurt, inclusiv în ceea ce priveşte o mai bună absorbţie a fondurilor europene, pentru asigurarea premiselor de pregătire a unui proiect de buget pe anul 2011, şi care să conducă la un deficit bugetar de 4,4% din Produsul Intern Brut", mai informează sursa citată.
Băsescu a abordat cu delegaţia FMI perspectivele unei eventuale noi colaborări
Publicat la 30.10.2010, 11:46:13
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
Curs BNR valabil 8 octombrie 2026: 1 euro = 5.3501 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3527 lei, franc la 5.7285 lei

Piețe financiare
