Preşedintele CNSLR Frăţia, Marius Petcu,a spus că preşedintele a considerat "rezonabile" solicitările sindicatelor, în special pe cele referitoare la diminuarea contribuţiilor sociale. Petcu a mai declarat că s-a mai discutat o posibilitate, şi anume ca preşedintele să promulge legea bugetului în zilele următoare, dar să existe un angajament din partea Guvernului de a emite imediat o ordonanţă de urgenţă în care să fie prevăzute revendicările sindicaliştilor.
Liderii a patru centrale sindicale s-au întâlnit, astăzi, cu preşedintele Traian Băsescu pentru a discuta pe marginea legii bugetului de stat pe anul 2008, după ce săptămâna trecută reprezentanţii salariaţilor au cerut preşedintelui să nu promulge legea. Sindicaliştii de la Blocul Naţional Sindical, Cartel Alfa, Confederaţia Sindicatelor Democratice din România şi de la CNSLR Frăţia au pichetat săptămâna trecută Palatul Parlamentului trei zile consecutiv, în timp ce parlamentarii votau proiectul legii bugetului pentru 2008.
Principalele nemulţumiri ale sindicaliştilor sunt legate de intenţia Guvernului de a reduce contribuţiile sociale, în 2008, cu şase procente. Singurul amendament al reprezentanţilor salariaţilor care a trecut de Parlament a fost majorarea comisionului acordat Poştei Române, pentru plata pensiilor, de la 0,7%, la 1,03%.
Băsescu a promis sindicatelor că le va susţine cererile într-o întâlnire cu Guvernul
Publicat la 28.12.2007, 12:25:36
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Bursa își revine după o zi agitată. BET încheie ședința pe plus, iar euro atinge un nou record
Piețe financiare
Curs BNR valabil 7 octombrie 2026: Leul slăbește puternic. 1 euro costă acum 5.3527 lei

Piețe financiare
Aurul sfidează dobânzile: de ce băncile centrale continuă să cumpere metalul prețios
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3306 lei, franc la 5.7358 lei

Piețe financiare
