money.ro
Actualitatemoney.ro

Băsescu a promis sindicatelor că le va susţine cererile privind bugetul într-o întâlnire cu Guvernul

Publicat la 28.12.2007, 11:39:40

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Băsescu a promis sindicatelor că le va susţine cererile privind bugetul într-o întâlnire cu Guvernul
Preşedintele Traian Băsescu a promis sindicaliştilor că va convoca o întâlnire cu reprezentanţii Guvernului, cel mai probabil pe 3 ianuarie, în care va susţine cerinţele sindicatelor pe marginea legii bugetului, a declarat liderul sindical Bogdan Hossu.

"Am prezentat preşedintelui situaţia şi care sunt modificările pe care le dorim la legea bugetului şi a rămas ca pe 3 ianuarie existe o întâlnire cu Guvernul, sub medierea sa, în care se va încerca rezolvarea solicitărilor noastre", a declarat preşedintele Cartel Alfa, Bogdan Hossu, la finalul întâlnirii dintre Traian Băsescu şi reprezentanţii salariaţilor.

La rândul său, preşedintele CNSLR Frăţia, Marius Petcu, a spus că preşedintele a considerat "rezonabile" solicitările sindicatelor, în special pe cele referitoare la diminuarea contribuţiilor sociale, şi că va susţine aceste solicitări la întâlnirea din 3 ianuarie, la care vor participa atât premierul Călin Popescu Tăriceanu şi ministrul economiei şi finanţelor, Varujan Vosganian, cât şi reprezentanţi ai sindicatelor.

Petcu a mai adăugat că s-a mai discutat o variantă, respectiv preşedintele să promulge legea bugetului în zilele următoare, dar să existe un angajament din partea Guvernului de a emite imediat o ordonanţă de urgenţă în care să fie prevăzute revendicările sindicaliştilor.

Sursa: NewsIn

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite