Şeful statului le-a pus în vedere că, în contextul în care Guvernul Năstase "a distrus dezbaterea parlamentară", merită gândit dacă nu ar fi o soluţie să se revină la acest tip de dezbatere a legilor ca o modalitate de întărire a democraţiei şi de recredibilizare a Parlamentului.
De asemenea, în cadrul discuţiei care a avut loc luni la grupul PDL din Parlament, şi la care au participat toţi miniştrii democrat-liberali, precum şi senatorii şi deputaţii partidului, Băsescu a pus accent pe nevoia ca, în coaliţie, Educaţia să devină o prioritate fundamentală. Preşedintele a pledat pentru luarea unei decizii rapide în coaliţie privind legile Educaţiei, în condiţiile în care sistemul se prăbuşeşte. Şeful statului a lansat, în prezenţa miniştrilor şi a parlamentarilor, ideea deducerii din impozit a banilor pe care firmele private îi alocă pentru construcţia de grădiniţe, ca o soluţie pentru a reface capacitatea de educaţie preşcolară.
"Am considerat esenţial să se ia o decizie cu privire la legile Educaţiei. Educaţia se prăbuşeşte din punct de vedere calitativ, a devenit o Educaţie în care îşi găsesc realizate dezideratele sindicaliştii şi politicienii, dar nu elevii şi studenţii. Pentru elevi şi studenţi calitatea învăţământului a scăzut continuu, în timp ce sindicatele şi politicienii de 20 de ani tot reformează Educaţia în favoarea lor, şi nu a beneficiarilor", a spus Băsescu, la finalul întâlnirii cu democrat-liberalii, arătând că soluţiile trebuie identificate împreună cu partenerii de guvernare ai PDL.
Sursa: NewsIn


