"Salut curajul actualului Cabinet şi al actualei coaliţii de guvernare de a-şi asuma un pas important în reformarea statului", a spus Băsescu.
El a mai spus că din acest moment "poate înceta complicitatea dintre clientela politică şi politicieni" pentru blocarea reformei.
Traian Băsescu a spus că în urmă cu cinci ani depunea jurământul în Parlament şi că se întoarce acum pentru un "bilanţ onest" al mandatului său.
"De la începutul mandatului meu au existat dezbateri legitime asupra unor decizii pe care le-am luat, dar este evident că ţara a evoluat, că au fost deschise căi către viitor", a mai susţinut el, arătând că este cel mai mare privilegiu "într-o viaţă de om" să fii preşedinte.
Preşedintele Traian Băsescu îşi prezintă discursul pe teme de politică internă în faţa a 392 de senatori şi deputaţi din totalul de 471 de parlamentari români.
Preşedintele Traian Băsescu a ajuns marţi la Parlament, fiind întâmpinat de preşedintele Camerei, Roberta Anastase şi vicepreşedintele Senatului Anca Boagiu. Preşedintele Senatului, Mircea Geoană, a ales să intre în sala de plen înainte de sosirea preşedintelui.
Şeful statului şi Roberta Anastase au discutat, preţ de mai bine de zece minute, în Salonul de primiri al preşedintelui Camerei Deputaţilor.
În sala de plen, în locurile pentru invitaţi, au ajuns preşedintele CCR, Ioan Vida, preşedintele Curţii de Conturi, Nicolae Văcăroiu, alte oficialităţi ale statului, ambasadori acreditaţi la Bucureşti. De asemenea, sunt prezenţi şi membrii cabinetului Boc, care au participat şi la şedinţa de asumare.
Urmăreşte pe Money WebTV toate ştirile video şi emisiunile The Money Channel
Băsescu: Asumarea răspunderii, un examen de maturitate pentru clasa politică (video)
Publicat la 15.09.2009, 16:25:47
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Actualitate
Ușoare creșteri pe bursă. Indicele BET se apropie de un record absolut

Actualitate
Economia frânează, inflația rămâne la două cifre. Avertismentul BNR pentru România

Actualitate
De la petrol la energie verde. Investiție la rafinăria Vega din Ploiești

Actualitate
Cât de mult crește eficiența și profitul în construcții cu noua soluție digitală propusă de o firmă românească

Actualitate
