Basescu catre adversarii politici: Cred ca au obtinut cam putine procente
Publicat la 20.05.2007, 04:32:59
Preşedintele Traian Băsescu a declarat sâmbătă seară, după anunţarea celor două exit poll-uri care l-ar reconfirma în postul de şef al statului că adversarii săi politici au obţinut 'cam puţine procente pentru efortul pe care l-au depus'.
'Am cu un milion de voturi mai mult decât la alegeri, în condiţiile în care împotriva mea s-au coalizat cinci partide. Cred că au obţinut cam puţine procente, dar îi asigur că apreciez efortul lor politic ca fiind unul în interesul democraţiei şi consider că trebuie să respect orice partid politic care nu se află în afara Constituţiei', a spus preşedintele României.
Băsescu a mulţumit românilor care au mers la vot, atât celor care au votat pentru demiterea sa, cât şi celor care l-au susţinut. El a mai mulţumit partidelor care i-au oferit sprijin în campanie, nominalizând: PD, PLD, dar şi PNG condus de Gigi Becali şi UPSC condusă de senatorul Ioan Talpeş, care, oficial, au anunţat că îl susţin.
Preşedintele Traian Băsescu a mai spus că procentele indicate de institutelor de sondaje arată că românii doresc modernizarea clasei politice, introducerea votului uninominal şi o nouă Constituţie.
Preşedintele reconfirmat în funcţie a spus că personal, consideră că scorul referendumului - 75% estimare a sondajelor în favoarea sa -are o concluzie: românii vor modernizarea clasei politice, vor introducrea votului uninominal şi modificarea Constituţiei.
Băsescu a mai spus că România se află în faţa unei realităţi care nu mai pote fi analizată de politicieni la televizor. El a spus că politica, în cele din urmă, are o măsură unică - capacitatea de a primi votul, de a fi credibil şi de a-i strânge pe cetăţeni în jurul unui obiectiv.
Sursa: NewsIn
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
Curs BNR valabil 8 octombrie 2026: 1 euro = 5.3501 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3527 lei, franc la 5.7285 lei

Piețe financiare
