money.ro
Actualitatemoney.ro

Băsescu către bancheri: Sunteţi prea restrictivi. Deschideţi punga pentru IMM-uri

Publicat la 11.11.2010, 10:38:50

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Băsescu către bancheri: Sunteţi prea restrictivi. Deschideţi punga pentru IMM-uri

"Acum ati devenit prea restrictivi, mai ales cu IMM-urile. De la ei va veti lua banii inapoi, dar de la cei care au luat bani cu buletinul, nu stiu daca îi veţi mai lua înapoi", a spus preşedintele Traian Băsescu.

Despre acordul cu FMI, Băsescu a spus că este convins că se vor găsi resurse pentru ca acordul să fie finalizat, iar după finaizarea lui România trebuie să intre într-o perioadă de consolidare.

"Pentru bugetul următor esenţială e încadrarea în deficitul de 4,4%. Arieratele din sănătate au fost plătite în parte dar au apărut arierate noi. FMI a acceptat ca investiţiile să fie planificate în primele 2 trimestre", a mai adăugat preşedintele României.

Băsescu: A devenit aproape un sport pentru mediul de afaceri să nu respecte legea

"A devenit aproape un sport pentru mediul de afaceri nerespectarea legii" , a spus şeful statului la Conferinţa "Parteneriat pentru creştere economică în 2011".

Băsescu a precizat că este vorba despre munca la negru şi neplata taxelor. "Cei care spun «statul să-şi rezolve problema asta» sunt cel puţin incorecţi", a adăugat preşedintele.

El a spus că, pentru eradicarea muncii la negru şi a evaziunii fiscale, statul ar trebui să aibă un număr enorm de angajaţi. "Este şi o responsabilitate a patronatelor", a subliniat şeful statului.


Băsescu: Fac apel la patronate pentru reducerea muncii la negru

 

Preşedintele Traian Băsescu a reiterat importanţa modificării Codului muncii, despre care a spus că se impune cu stringenţă, făcând apel însă la responsabilitatea patronatelor pentru reducerea muncii la negru şi a evaziunii fiscale.

 

Şeful statului a afirmat, la o conferinţă pe teme de economie, că există şi o problemă "dinspre patronate către stat", în condiţiile în care o analiză efectuată în 28.000 de gospodării a arătat că 1,6 milioane de persoane care merg la serviciu nu sunt înregistrate ca fiind în câmpul muncii, iar 4,5 milioane sunt înregistrate oficial.

 

"Când într-o ţară 4,5 milioane sunt înregistraţi oficial în câmpul muncii, iar 1,6 milioane lucrează la negru avem o problemă şi dinspre patronate către stat", a afirmat preşedintele, care a susţinut că niciun stat nu ar fi capabil să reducă evaziunea fiscală şi munca la negru dacă patronatele nu ar fi "extrem" de ataşate respectării legii. Potrivit lui Băsescu, trebuie să existe un parteneriat în soluţionarea acestor probleme.

 

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite