Constituţia ar trebui modificată din nou! Este opinia exprimată de preşedintele Traian Băsescu, invitat la şcoala de vară a tinerilor social-democraţi. Şeful statului spune că această nouă modificare este necesară, pentru că actuala lege fundamentală este un generator de conflict între preşedinte şi premier. Şeful statului a promis că nu se va implica în dezbatere în favoarea sa.
"Vă garantez că voi şti să fac astfel încât să nu pun sub semnul întrebării interesul preşedintelui în funcţie", a spus Băsescu, vineri. El a cerut ca partidele politice să "se aşeze pe un făgaş normal" la o dezbatere serioasă, în care să fie ignorate persoanele aflate acum în posturile de decizie supremă în stat şi a anunţat că, în cazul în care dezbaterea va avea un astfel de caracter, "nu va fi partizan", în sensul că nu se va pleda în favoarea unei soluţii sau a alteia.





