Şeful statului a explicat principalele prevederi ale proiectului de revizuire a Constituţiei şi le-a vorbit aleşilor despre lecţiile crizei. "Eu nu voi considera subiectul reorganizării abandonat", a precizat Băsescu.
"Nu e nicio exagerare că deşi împreună am împins un sistem de descentralizare, în momentul de faţă agenţiile guvernamentale sufocă administraţia locală, o încorsetează. Iar primarii şi autorităţile locale nu se pot desfăşura. Nu a fost suficient numărul mare de agenţii, dar mai ales şi-au luat atribuţiuni politice importante consiliile judeţene. CJ-urile sufocă administraţiile locale politic. Avem o administraţie care a rămas casetă pe judeţe mici din '68. Trebuie să lăsam ţara să respire: reducerea agenţiilor guvermantale prin transferul către autorităţile locale. Al doilea lucru, mai important este să creăm spaţiu pentru dezvoltarea proiectelor regionale. Trebuie să depolitizăm administraţia, iar pilonii politizării sunt consiliile judeţene", a spus preşedintele Băsescu. Citeşte cele mai importante declaraţii ale preşedintelui pe REALITATEA.NET
Băsescu: Consiliile judeţene sufocă politic ţara
Publicat la 27.06.2011, 14:01:23
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3527 lei, franc la 5.7285 lei

Piețe financiare
Bursa își revine după o zi agitată. BET încheie ședința pe plus, iar euro atinge un nou record
Piețe financiare
Curs BNR valabil 7 octombrie 2026: Leul slăbește puternic. 1 euro costă acum 5.3527 lei

Piețe financiare
Aurul sfidează dobânzile: de ce băncile centrale continuă să cumpere metalul prețios
Piețe financiare
