Băsescu a spus că el a susţinut scăderea pensiilor cu 10%, ca măsură temporară, dar Curtea Constituţională a respins o Ordonanţă emisă în acest sens. El a adăugat că o altă propunere a fost un impozit temporar de 10%, care să se fi aplicat la toate pensiile, de la cea mai mare la cele de până la 340 de lei.
Preşedintele a menţionat că cei din coaliţie s-au reunit la Guvern şi au decis creşterea TVA.
El a spus că acel impozit pe pensii s-ar fi putut elimina repede, eventual în două etape, până la 1 ianuarie 2012, în timp ce reducerea TVA presupune ani de zile.
Şeful statului a criticat coaliţia aflată la putere în acea perioadă, spunând că toţi reprezentanţii acesteia au respins scăderea pensiilor şi ameninţând cu plecarea de la guvernare.
Băsescu a spus că mărirea TVA a fost susţinută şi de "marii bărbaţi care s-au duelat la Convenţia PDL".
Şeful statului a mai spus că mărirea TVA a întârziat ieşirea ţării din recesiune cu cel puţin şase luni.
Sectorul de stat n-a făcut mare lucru pentru ieşirea din criză şi împiedică România să devină o ţară competitivă. Pentru a stimula dezvoltarea e nevoie de reorganizarea statului. Avem nevoie de o altă abordare în funcţionarea statului, a declarat preşedintele Traian Băsescu în cadrul unei conferinţe de presă.
Consolidarea fiscală şi competitivitatea sunt principalele obiective ale României, a declarat, joi, preşedintele Traian Băsescu. Acesta a explicat una din raţiunile noului acord de tip preventiv semnat de România cu FMI.
"FMI nu este o ameninţare pentru Guvern. Nu Fondul a cerut restructurarea regiilor de stat, ci noi. Avem nevoie de acordul cu Fondul Monetar Internaţional să ne ferim de riscul politic al alegerilor din 2012, de populismele pre-electorale", a spus Băsescu, într-o conferinţă privind evoluţia economiei.


