Preşedintele Traian Băsescu a declarat joi, la Varşovia, în faţa oamenilor de afaceri români şi polonezi că şomajul în România este, în acest moment, de 5,1%, urmând ca până la sfârşitul lunii să ajungă la 5,4%.
Şeful statului a explicat că, dacă până la sfârşitul anului trecut rata şomajului a fost de 4,7-4,8%, în acest moment s-a atins cifra de 5,1%, iar până la sfârşitul lunii se va ajunge la 5,4%. "Ceea ce deja, pentru noi, înseamnă destul de mult", a comentat Traian Băsescu.
Informaţia a fost dată în cadrul unei întâlniri cu oameni de afaceri români şi polonezi, avută la Varşovia, în cadrul căreia preşedintele României a explicat efectele crizei economice care afectează cele două ţari. Şeful statului s-a referit la efectul restrângerii pieţelor de export şi diminuarea producţiei, ceea ce generează şomaj.
Sursa: NewsIn

![[P] 35.000 de solicitări în șapte ani pentru sprijin în dependența de jocuri de noroc: 3 din 4 persoane care apelează Consilierea 24/7 cer consiliere psihologică](/_next/image?url=https%3A%2F%2Fmoney-ro-cdn.sorin-freciu.workers.dev%2Fstorage%2Fv1%2Fobject%2Fpublic%2Fmedia%2Farticles%2F1791483335473-zbeb97ppvr.jpg&w=1920&q=75)



