Băsescu, despre anticipate: „Mă tem că ar câștiga tot PSD!”
Publicat la 11.12.2017, 03:37:53
„Cei care vorbesc de alegeri anticipate sunt copii. Nu cred că este vreun politician responsabil care poate spune că în România se pot organiza alegeri anticipate, la un an după victoria răsunătoare a PSD. Vă spun ceva, mă tem că ar câștiga tot PSD și tot cu scor mare. Pentru că măsurile pe care le-au luat satisfac clientela lor. Clientela lor e mulțumită, clientela lor e nepăsătoare la legile justiției, clientela lor îi susține și îi votează chiar dacă sunt în pușcărie sau arestați (...) Am vrut de două ori în cele două mandatele mele să văd dacă putem organiza alegeri anticipate. Conform Constituției, nu se poate, decât dacă întregul Parlament ar demisiona. Altfel nu se poate”, a declarat Băsescu, duminică, la B1 TV, informează Agerpres.
În opinia sa, un mecanism care ar putea duce la anticipate ar fi ca PSD și ALDE, care au majoritatea în Parlament, să își dea jos premierul din nou, să propună alți doi premieri pe care să îi dea jos și pe aceia, iar atunci președintele poate genera alegeri anticipate, dizolvând Parlamentul. Traian Băsescu a precizat, însă, că nu vede posibil acest lucru.
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Politic
Luca Niculescu vrea OCDE în programul de guvernare: „Reformele bune se fac pe baza datelor și a realității din teren”

Politic
Luca Niculescu, povestea de familie a premierului desemnat- averea confiscată în comunism, legăturile cu Brătienii și cei opt ani de muncă forțată ai bunicului

Politic
Nicușor Dan îl desemnează pe Luca Niculescu premier. „Este momentul să construim”

Politic
Traian Băsescu propune ieșirea din criza politică: premier independent, miniștri susținuți de partide

Politic
