Stadiul absorbţiei fondurilor UE va fi analizat joi, într-o reuniune programată să fie organizată la Palatul Victoria, iar monitorizarea procesului de atragere a banilor europeni va continua pe perioada verii, a declarat, miercuri, premierul Emil Boc.
"Absorbţia fondurilor europene este un obiectiv aflat permanent sub observaţia Guvernului, chiar mâine (joi-n.r.) vom avea încă o şedinţă pe absorbţia fondurilor europene, astfel încât pe perioada verii nimeni să nu ia piciorul de pe pedala acceleraţiei", a spus Boc.
Reuniunea comitetului interministerial pentru monitorizarea absorbţiei fondurilor comunitare va începe la ora 15.00, la sediul Guvernului.
Preşedintele Traian Băsescu le-a cerut miniştrilor, în iunie, să se gândească dacă mai pot face parte din Guvern după prima jumătate a anului, în cazul în care datele care vor fi analizate pentru primul semestru vor indica un nivel redus al absorbţiei fondurilor UE şi al investiţiilor în domeniile pe care le gestionează.
El a arătat că modul în care sunt realizate investiţiile finanţate inclusiv din fonduri UE ar trebui să reprezinte principalul reper pentru miniştri în a considera dacă mai pot face parte dintr-un guvern.
Băsescu discută cu Boc la Guvern, înaintea şedinţei privind fondurile UE
Publicat la 07.07.2011, 11:02:15
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Bursa își revine după o zi agitată. BET încheie ședința pe plus, iar euro atinge un nou record
Piețe financiare
Curs BNR valabil 7 octombrie 2026: Leul slăbește puternic. 1 euro costă acum 5.3527 lei

Piețe financiare
Aurul sfidează dobânzile: de ce băncile centrale continuă să cumpere metalul prețios
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3306 lei, franc la 5.7358 lei

Piețe financiare
