Băsescu: Dodon ar da mâine ţara RUȘILOR. Noroc că nu se grăbeşte Putin
Publicat la 07.10.2017, 12:04:54
"Eu am avut o perioadă o relaţie acceptabilă cu preşedintele Voronin, după care s-a depreciat după ce am vorbit despre unire. Cu preşedintele Dodon nu am avut niciun fel de relaţii. Dar, este o deosebire fundamentală între cei doi preşedinţi. Voronin nu a fost un pro-rus, nu şi-ar fi dat ţara ruşilor, pe când Dodon ar da-o mâine. Noroc că nu se grăbeşte Putin să o ia. Mare deosebire. Voronin era un statalist, cu statul lui, mic, mare, cu problemele lui, nu a acceptat până la urmă Planul Kozak de federalizare a Republicii Moldova. Dodon cred că şi mâine ar accepta federalizarea. Sunt total diferiţi ca abordare. L-am considerat mult mai patriot pe Voronin, dintre cei doi", a declarat fostul preşedinte Traian Băsescu, la postul TVC21.
Mai mult, Traian Băsescu spune că "doctrina socialistă nu ar fi cea mai rea, dar la socialişti este doar o schimbare de nume, pentru că partidul îşi are originea în partidul domnului Voronin", dar ar trebui să uităm ce înseamnă partid socialist în Uniunea Europeană:
Partidul lui Dodon însă, "şi-a asumat incorect denumirea de partid socialist. Ei sunt un partid pro-rus şi gata", a mai afirmat fostul preşedinte al României.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3501 lei, franc la 5.7355 lei

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
Curs BNR valabil 8 octombrie 2026: 1 euro = 5.3501 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
