“Nu trebuie căzut în plasa celor care spun: «Da, s-a semnat proiectul, dar unde e gazul?». Gazul există, există gaz pentru Nabucco şi în Iran, şi în Irak, şi în Turkmenistan, în zona Caspică - Slavă Domnului - conducta să fie. Să nu uităm şi Egiptul, care a ajuns deja cu conducta pe teritoriul Turciei, şi are resurse să contribuie cu parte din gazul necesar funcţionării”, a afirmat Traian Băsescu în timpul reuniunii anuale a diplomaţiei româneşti, care a avut loc la Palatul Cotroceni. El a adăugat că, pe fond, contractarea gazului rămâne o problemă a companiilor care au format consorţiul.
Potrivit planurilor iniţiale ale consorţiului Nabucco, gazoductul ar urma să aibă ca ţări furnizoare, într-o primă fază, Azerbaidjan, Turkmenistan şi Kazahstan, iar mai târziu să fie luate în considerare şi Iran sau Irak, pentru o capacitate de 31 miliarde de metri cubi.
Din compania de proiect fac parte Botaş (Turcia), Bulgargaz (Bulgaria), Transgaz (România), Mol (Ungaria), OMV (Austria) şi, din 2008, RWE (Germania), fiecare deţinând o cotă de 16,67% din proiectul Nabucco.
Conform ultimelor calcule, investiţia ar urma să se ridice la aproximativ 7,9 miliarde de euro. Gazoductul Nabucco va avea o lungime de 3.300 km şi o capacitate de transport de 31 miliarde de metri cubi.
Băsescu: Există gaz pentru Nabucco
Publicat la 02.09.2009, 21:00:00
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3501 lei, franc la 5.7355 lei

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
Curs BNR valabil 8 octombrie 2026: 1 euro = 5.3501 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
