"Mă bucură semnele care încep să apară în relațiile cu China. Vreau să știți că este o piață pe care există o deschidere extraordinară", a declarat Băsescu.
Mai mult decât atât, în opnia preşedintelui, echilibrul dintre import și export este mai importantă decât deficitul bugetar. În acest sens, şeful statului a explicat că Guvernul trebuie să găsească, în 2012, noi măsuri prin care să sprijine exportatorii.
"Aș remarca contribuția extraordinară a exporturilor la reducerea deficitului de cont curent. Țara nu va fi performantă până nu echilibrăm perfect importurile cu exporturile. Sunt convins că avem alte tipuri de măsuri care pot fi un suport pentru exportatori. Balanța de plăți externe o consider mai importantă decât deficitul bugetar. Trebuie să ajungem la echilibru iar apoi să ajungem și fără deficit de cont curent . 2012 trebuie să fie un an în care Guvernul să gândească noi măsuri de sprijinire a exportatorilor", a explicat președintele.
Citeste mai mult pe REALITATEA.NET



