money.ro
Piețe financiaremoney.ro

Băsescu le-a vorbit în română oamenilor de afaceri din Israel şi le-a spus să investească în România

Publicat la 02.06.2009, 09:27:20

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Băsescu le-a vorbit în română oamenilor de afaceri din Israel şi le-a spus să investească în România

"Credem că în România în momentul de faţă se pot face investiţii de mare succes în industria alimentară, în agricultură, în turism, plecând de la premisa că aceste industrii nu pot fi delocalizate din România. Sunt industrii care au apărut în România în ultimii ani şi probabil în următorii ani vor fi mutate către est. Aşa cum au venit, aşa vor pleca, dar potenţialul agricol şi turistic al României nu pot fi delocalizate", a susţinut şeful statului, la forumul de afaceri organizat de Camera de Comerţ Israel-România şi Consiliul de Afaceri Israel-România.

Ca şi în cadrul ultimei întâlniri cu oameni de afaceri străini la care a participat, cu câteva zile în urmă, la Atena, şeful statului a exemplificat nevoia de investiţii în agricultură, cu datele unei evaluări a Uniunii Europene potrivit căreia România are potenţialul de a asigura hrană pentru 80 de milioane de persoane. Cu toate acestea, a spus şeful statului, România importă 70% din necesarul de hrană. 

În deschiderea forumului, şeful statului i-a informat pe israelieni în legătură cu situaţia economică a României, care a avut opt ani de creştere economică susţinută, de 6,5% în medie, creştere ce s-a oprit însă în anul 2009, din cauza crizei economice. Băsescu a oferit şi câteva detalii ale acordului cu FMI şi Uniunea Europeană.

Preşedintele Traian Băsescu a ales să le vorbească în limba română participanţilor la forumul oamenilor de afaceri organizat de Camera de Comerţ Israel-România, explicând că în acest fel va evita criticile presei în legătură cu slaba sa cunoaştere a limbii engleze."O să folosescd limba română, pentru că mare parte dintre voi cunoaşteţi această limbă. Am fost surprins aseară, la evenimentul organizat de preşedintele Peres (un concert al Filarmonicii Israelului desfăşurat la Yad Vashem), care a fost extrem de cald. Mare parte dintre invitaţi erau români, din a doua sau a treia generaţie, dar mare parte dintre ei vorbeau română. Folosirea limbii române este o şansă pentru mine să evit criticile mediei româneşti despre slaba mea cunoaştere a limbii engleze", le-a spus şeful statului oamenilor de afaceri israelieni.

Preşedintele Consiliului Oamenilor de Afaceri Israel-Romania, Lior Levi, a prezentat România, în deschiderea forumului, ca pe singura ţară comunistă cu care Israelul a păstrat relaţiile diplomatice chiar şi în timpul regimului dictatorial. Şeful statului român a ţinut să-l corecteze, subliniind că România este "o fostă ţară comunistă".

Preşedintele Traian Băsescu se află într-o vizită de stat în Israel, la invitaţia omologului său israelian Shimon Peres.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite