Băsescu a precizat că aderarea la acordul fiscal de la nivelul UE are drept argument că toată această abordare ajută România să ajungă în zona euro. "Iar obiectivul meu este să ajungem acolo şi să fim in situaţia să spunem dacă vrem sau nu. Nu ne grăbim acum să facem o dezbatere. Eu sunt convins că pentru Romania este bine să intre în euro, dar hai să atingem parametrii unei economii gata să intre în euro şi nu avem decât să discutăm atunci dacă ne place sau nu, pentru că parametrii de intrare în zona euro nu pot face decât bine economiei romăneşti: stabilitate, consolidare a economiei şi toate cele", a spus preşedintele.
"Nici nu vreau să mă credeţi un om nerealist, care exclude posibilitatea ca noi să nu fim gata de intrare în euro, în 2015. Deci, nu exclud această posibilitate. Dar, ce-am face, dacă am spune 'o amânăm pentru 2020'? N-am mai avea obiective de performanţă. Ori, eu, cred că efortul - şi al Guvernului şi al economiei - trebuie să fim gata de intrare în zona euro, în 2015. Că om mai sta un an, să ne consolidăm, iar, este foarte adevărat şi că poate se întâmplă, dar n-avem de ce să ne abandonăm acest obiectiv", a afirmat el.



