"În această zi jurnaliştii din toate colţurile lumii sărbătoresc una dintre cele mai importante valori democratice, libertatea presei. În România, libertatea presei a fost câştigată cu mari eforturi şi consolidată tot mai mult în ultimii ani, inclusiv prin dezincriminarea, ca faptă penală, a insultei şi calomniei, dar şi prin reuşita tuturor celor care s-au împotrivit adoptării unei legi a presei", se arată în mesajul preşedintelui Băsescu, publicat de Administraţia prezidenţială.
"Am susţinut necondiţionat eforturile lor şi cred, în continuare, că o reglementare şi un control al presei trebuie să vină din interiorul breslei, şi nu din afara lui", continuă Traian Băsescu.
Preşedintele le transmite tuturor celor care profesează în mass-media mult succes în activitatea lor, dar şi "multă putere şi tărie de caracter pentru a putea lupta împotriva celor care urmăresc să le îngrădească libertatea şi să-i subjuge propriilor interese personale".
La 23 decembrie 1993, Adunarea Generală a ONU declara ziua de 3 mai ca Zi Mondială a Libertăţii Presei. Inţiativa a venit de la Conferinţa Generală UNESCO care, printr-o rezoluţie din 1991 asupra promovării libertăţii presei în lume, a recunoscut că o presă liberă, pluralistă şi independentă este o componentă esenţială a unei societăţi democratice.

![[P] 35.000 de solicitări în șapte ani pentru sprijin în dependența de jocuri de noroc: 3 din 4 persoane care apelează Consilierea 24/7 cer consiliere psihologică](/_next/image?url=https%3A%2F%2Fmoney-ro-cdn.sorin-freciu.workers.dev%2Fstorage%2Fv1%2Fobject%2Fpublic%2Fmedia%2Farticles%2F1791483335473-zbeb97ppvr.jpg&w=1920&q=75)



