"Mulţumesc UDMR pentru responsabilitatea cu care şi-a asumat, alături de PDL, alături de celelalte minorităţi, trecerea României prin criză. Vă spun, între prieteni şi oameni responsabili, că România a depăşit momentul critic. Am reuşit, împreună cu partidele aflate la guvernare, să restabilim echilibrele macroeconomice", a declarat, la Congresul Mişcării Creştin-Democrate Maghiare din România, preşedintele Traian Băsescu.
Potrivit şefului statului, în anul 2011 va trebui consolidată stabilitatea economică , şi, în acelaşi timp, relansată creşterea economică a României, ca sursă de bunăstare pentru români.
Băsescu: Poate cea mai puternică criză prin care trece UE este cea a soluţiilor
Preşedintele Traian Băsescu susţine că, poate, cea mai puternică criză prin care trece Uniunea Europeană este criza soluţiilor, iar atât timp cât nu se stabilesc cauzele pentru care Europa capitalistă este în criză nu va fi găsită soluţia pentru ieşirea din aceasta.
"O spun din observaţie personală. A fost declanşată o criză financiară şi economică şi singurul lucru la care s-au gândit statele care tractează Uniunea Europeană a fost să turnăm bani în criză", a declarat Traian Băsescu, vineri, la Congresul Mişcării Creştin-Democrate Maghiare din România.
Preşedintele a spus că rezultatele se văd, şi anume faptul că criza nu a putut fi stinsă, ci, dimpotrivă, "criza îşi găseşte mijloace şi acţiuni mai perfide şi mai neprevăzute".
Potrivit preşedintelui, criza continuă şi nimeni nu poate să spună că s-a găsit soluţia pentru aceasta.
"Oare vor fi suficiente soluţiile de la nivel european să strângem banii într-un buget şi cine intră în criză să dăm bani ca să iasă? Răspunsul meu categoric este nu", a spus Băsescu.
Şeful statului a subliniat că, atât timp cât nu se identifică cauzele pentru care Europa capitalistă este în criză, nu se va găsi soluţia adevărată pentru ieşirea din aceasta.



