"Consecinţele se răsfrâng pe români (...) Nimeni nu spune senatorul sau deputatul X, spune «România», iar România nu înseamnă doar cei 471 de parlamentari", a mai spus Traian Băsescu
Referindu-se la deciziile ANI privind incompatibilitatea a patru membri ai Executivului, şeful statului a arătat că "nu a existat decât reacţie de solidarizare cu cei patru demnitari".
"Nu au legătură cu interesul naţional acestei atitudini, de solidarizare cu oameni care se presupune că au încălcat legea. Oriunde în lumea civilizată când un ministru, un parlamentar este suspectat de eventuale acte de corupţie, sau de incompatibilitate, sau de acte în neregulă, el demisionează. La noi, politicienii se solidarizează, iar aceasta demonstrează ca nu suntem stat de drept, iar efectele le vom vedea în raportul pe MCV din decembrie sau ianuarie", a susţinut preşedintele Băsescu.
El a precizat că a adresat cereri atât Senatului, cât şi Camerei Deputaţilor pentru rediscutarea cazurilor de parlamentari în care au fost sesizate pentru ridicarea imunităţii şi că s-a adresat şi premierului Victor Ponta în privinţa celor patru membri ai Executivului.
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.