Preşedintele Băsescu a declarat, joi, la conferinţa anuală a SAR, că România se află în pragul unei crize fizice şi calitative a forţei de muncă, în faţa unui export masiv al acesteia, iar ţara noastră poate pierde avantajul forţei de muncă ieftine pe care îl are în faţa altor state UE.
"Este evident că în momentul de faţă România este în riscul de a nu-şi putea atinge obiectivele, în condiţiile în care şi le-ar fixa precis, în condiţiile în care are bani, dar suntem în situaţia de a intra într-o criză de forţă de muncă profundă. Criză de forţă de muncă pe două paliere, unul din punct de vedere al existenţei fizice, şi, doi, din punct de vedere al calităţii forţei de muncă în raport cu tipul de lucrări pe care ar trebui să le facă", a spus şeful statului, joi, la conferinţa anuală a Societăţii Academice Române (SAR).
"Fie că ne referim la forţă de muncă în cercetare, fie că ne referim la forţă de muncă în zona de proiectare, fie că ne referim la forţă de muncă în zona operaţională, acolo unde omul mânuieşte utilajul. Iată că problema cheie a şanselor noastre de a fi eficienţi în obiectivul de convergenţă, este legată aproape în mod fundamental de forţa de muncă, definită cu toate componentele ei, şi, paradoxal, mai puţin de bani şi poate mai puţin de capacitatea de a stabili obiectivele. În aceste condiţii, pentru mine devine foarte clar că România este foarte aproape de a-şi pierde unul din marele avantaje în competiţie cu alte ţări: preţul scăzut al forţei de muncă", a punctat Băsescu.
Antreprenorii români nu vor mai putea să valorifice pentru foarte mult timp acest avantaj pentru că neplata corespunzătoare a forţei de muncă nu face nimic altceva decât s-o împingă către un export voluntar, a mai spus Băsescu. "România a fost un mare exportator de forţă de muncă în ultimii patru ani şi fără capacitatea companiilor româneşti de a creşte salariile pentru forţa de muncă avem riscul să rămânem un mare exportator de forţă de muncă într-un moment în care cel mai important lucru pentru România ar fi dacă putem să ne repatriem forţa de muncă", a subliniat preşedintele Băsescu.



