"Când ţara ajunge pe mâna unor politicieni de proastă calitate…

 

Unul care se autointitulează a fi lider al opoziţiei şi viitor prim-ministru, face plângere penală şi îl acuză pe premier de ÎNALTĂ TRĂDARE .

 

Un altul care este lider al alianţei de guvernare, cere să se facă plângere penală împotriva Preşedintelui României şi îl acuză de ÎNALTĂ TRĂDARE.

 

Să ne imaginăm …

 

După astfel de declaraţii publice făcute de oameni aflaţi la vârful Statului Român, vă imaginaţi ce mesaje transmit către guvernele lor ambasadorii acreditaţi la Bucureşti ?

 

Dar cum arată România privită din exterior, vă puteţi imagina?", scrie Băsescu pe Facebook, marţi dimineaţa.

 

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a solicitat, duminică, social-democraţilor să depună o plângere penală pentru înaltă trădare pe numele şefului statului, Klaus Iohannis.

 

"Iohannis, care trădează interesele României, spune de foarte mult timp că Guvernul României, că România nu este pregătită să preia Preşedinţia Consiliului UE. Acesta este act de trădare naţională, a intereselor naţionale ale acestei ţări practicat de Klaus Werner Iohannis. Domnule Mircea Drăghici, împreună cu domnul Iordache (...) şi cu sprijinul de specialitate al domnului Toader, vă rog ca, după Anul Nou, să depuneţi acea plângere pentru înaltă trădare împotriva lui Klaus Werner Iohannis", a spus Dragnea, la reuniunea Consiliului Naţional al PSD.