Presedintele Traian Basescu si primarul Capitalei, Adriean Videanu pun piatra de temelie la Pasajul Suprateran Basarab, pasaj care va fi finalizat în doi ani şi patru luni, iar valoarea investiţiilor se ridica la peste 450 de milioane de lei.
Piatra de temelie la Pasajul Basarab, unul dintre cele mai controversate proiecte ale Primăriei Capitalei a fost pusă de către primarul Videanu, în prezenţa preşedintelui Traian Băsescu, fost primar general şi iniţiatorul proiectului şi a edililor sectoarelor 1 şi 6, Andrei Chiliman şi Cristian Poteraş, sectoare pe teritoriul cărora va trece pasajul.
Pasajul Basarab se va întinde de la Bulevardul Titulescu, Calea Griviţei, Şoseaua Orhideelor până la Podul Grozăveşti şi va avea o lungime de aproape 2 kilometri.
"Este cea mai mare lucrare publică realizată în Bucureşti în ultimii 16 ani prin care se va moderniza reţeaua de infrastructură a Bucureştiului şi se va rezolva traficul infernal din Capitală. Împreună, vom realiza o lucrare de referinţă pentru Bucureşti, arhitectural valoroasă", declara primarul general la momentul semnării contractului.
Municipalitatea va plăti pentru această lucrare consorţiului format din Astaldi Spa şi FCC Constuccion 471.6 milioane lei noi, valoarea estimativă a investiţiei fiind de 606,18 milioane lei noi.
Conform contractului, pasajul ar trebui terminat în 28 de luni. Potrivit directorului general al Direcţiei de Transporturi, Gheorghe Udrişte, o dată deschis circulaţiei, pasajul suprateran va permite traficul a 5.000 de maşini pe oră, în ambele sensuri. Pasajul, inclusiv rampele vor avea o lungime totală de 1900 de m, suprafaţa totală a podului şi rampelor fiind de 55, 880 metri pătraţi.
Conform proiectului, în zona staţiei RATB pasajul va avea o lăţime de 44,5 m, iar în zona Orhideelor de 25,5 m.
Pasajul Basarab trebuie să reziste timp de zece ani fără reparaţii, conform contractului semnat între municipalitate şi consorţiului format din Astaldi Spa şi FCC Constuccion. Executarea pasajului presupune închiderea inelului principal de circulaţie în jurul zonei centrale.
Constructorii pasajului suprateran de la Basarab vor rămâne fără lucrare în cazul în care nu-şi respectă obligaţiile contractuale şi sunt notificaţi în scris de două ori de municipalitate, a declarat primarul general al Capitalei, Adriean Videanu, la semnarea contractului de execuţie, pe şapte iulie.
"Nu am vrut să mai semnez nici un contract fără această clauză, ca să nu se mai repete cazurile din Şoseaua Giuleşti sau Pasajul Mărăşesti, unde am stat blocati atâta timp până când ne-am judecat cu firmele respective. Nu ne-am permite să tărăgănăm cea mai mare investitie a municipalitătii de după Revoluţie", a explicat primarul general.
În cazul neîndeplinirii obligaţiilor contractuale, executantului i se vor aplica majorări de întârziere în sumă echivalentă de 0,1% pe zi. Dacă situaţia nu se redresează, contractul va înceta de drept, fără a mai fi necesară intervenţia unei instanţe judecătoreşti în cazul în care prestatorul primeşte două notificări consecutive prin care i se aduce la cunoştinţă faptul că nu-şi execută în mod corespunzător obligaţiile care-i revin.
Proiectul pasajului Basarab a fost iniţiat de către fostul primar general al Capitalei şi actualul preşedinte al României, Traian Băsescu. Proiectul a fost propus municipalităţii de către specialiştii japonezi, în urma unui studiu realizat în anul1998, pentru descongestionarea traficului.
În perioada în care a stat la cârma primăriei generale, între 2000 şi 2004 Băsescu a făcut schiţa proiectului şi a obţinut aprobarea pentru construirea pasajului din partea consilierilor generali. Proiectul a suferit modificări, după ce la şefia municipalităţii a venit Adriean Videanu. Astfel, pasajul va fi mai lung cu aproape un kilometru.
Oamenii din zona Titulescu nu au fost de acord cu construcţia pasajului şi au protestat în nenumărate rânduri, motivând că edilii "îşi bat joc de tot ce este în interesul românilor, pasajul este inutil, nu îi interesează decât să fure banii de la populaţie", însă până la urmă lucrările vor fi demarate, proiectul fiid aprobat de cătrte consilierii municipali.
Şi consilierii PSD din Consiliul General al Capitalei au susţinut că proiectul nu a fost dezbătut nici cu cetăţenii bucureşteni, nici cu ei, s-a votat pe bandă, este în dezavantajul celor care stau în zonă, este un proiect megalomanic.
În replică la acuzele consilierilor din opoziţie, primarul general, Adriean Videanu a apreciat că este un circ tipic PSD şi a continuat să susţină că pasajul este în deplină legalitate.
Pentru ca pasajul să poată fi construit, Municipalitatea a început procedurile de expropiere a 80 de propietari care aveau case şi terenuri în zona unde va fi noul pasaj. Potrivit lui Videanu, aproximativ 90 la sută din terenul afectat construcţiei aparţine statului.



