"Cum putem concepe o monedă unică cu politici fiscale diferite, cu grade de dezvoltare total diferite? Eu văd ca soluţie a problemelor noastre, indiferent de rapoartele OECD, FMI, Europa nu poate avea decât un singur răspuns: mai multă, mai multă, mai multă integrare. Trebuie să începem cu integrarea fiscal bugetară", a spus preşedintele.
Mai mult, Băsescu a explicat că "niciunul din statele UE nu poate face singur faţă procesului de globalizare", subliniind nevoia acestei integrări.
În ceea ce priveşte problemele cu care se confruntă România, şeful statului a făcut o trecere în revistă a "sacrificiilor" pe care populaţia le-a făcut din 2010 până acum, considerând că ele vor asigura un echilibru al economiei româneşti.
"România a luat un set de măsuri în 2010. Acest lucru ne-a permis restabilirea unor echilibre, dar astăzi, în urma măsurilor luate, constatăm că avem în continuare un deficit la fondul de pensii de 3,6 miliarde de euro, că avem 54 de programe sociale, (...) şi constatăm că avem un deficit de 1 miliard de euro la sistemul de sănătate", a spus preşedintele.
"Poporul român a făcut un sens de sacrificii în aceşti doi ani şi noi credem că sacrificiile acestea vor fi răsplătite prin menţinerea unui echilibru macroeconomic al României", a conchis Traian Băsescu.
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.