“Cred că experienţa guvernului în cele 10 luni de criza economică vă va ajuta să luaţi măsurile corecte de diminuare a crizei. Imi pun mare speranţă în modernizarea statului român, fie că e vorba de rezultatul referendumului în privinţa reorganizării Parlamentului, fie ca vorba de noua lege a educaţiei care mai are nevoie de retuşuri, de reforma sănătăţii, de a face din agricultură şi turism domenii prioritare, un program care să reducă inechitatea dintre tinerii din mediul rural şi urban, mica industrializare a satului”, a spus Băsescu.
Preşedintele a asigurat noul Guvern de tot sprijinul său, cu menţiunea că va pune întotdeauna înainte de interesul partidelor, interesul naţional. Băsescu a adăugat că nu are obligaţii faţă de de Guvern sau Parlament, ci faţă de 22 milioane de români şi faţă de Constituţie.
“Aş vrea să plecăm de la premiza că deasupra partidelor este interesul naţional. Trebuie să facem din competenţă o prioritate când vorbim de asezarea pe posturi. Nu vom putea moderniza statul dacă nu punem competenţa în poziţie de bază în funcţia publică. Vă asigur de tot sprijinul meu, atata vreme cât activitatea guvernamentală este corectă şi justificată. Eu nu am obligaţii faţă de Guvern, faţă de Parlament, ci faţă de 22 de milioane de români şi faţă de articolele Constituţiei“, a adăugat Băsescu.
Băsescu: Sper ca acest Guvern să reuşească ce a reuşit cel anterior, să diminueze efectele crizei.
Publicat la 23.12.2009, 15:43:46
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Actualitate
Furnizorii de semnături electronice au depășit 200 de milioane de lei în afaceri, după extinderea obligațiilor fiscale digitale

Actualitate
Cum pregătești casa pentru iarnă fără să cheltuiești o avere

Actualitate
Optimism în vremuri tulburi: antreprenorii reuniți la Business Outlook Brașov mizează pe puterea lui „împreună”

Actualitate
Judecătorii au câștigat în instanță un „supliment de salariu” de aproape 5 miliarde de lei. CCR a respins sesizarea lui Bolojan

Actualitate
