Întrebat de directorul portalului de ştiri Unimedia din Republica Moldova când va acorda acestei publicaţii un interviu (cererea iniţială fiind făcută acum mai bine de doi ani), şeful statului a răspuns: ”Trebuie să vă spun că în ultimii doi ani am evitat interviurile pentru presa din Republica Moldova. Nu au mai apărut interviuri pentru că, în general, ştiu că întrebările ziariştilor moldoveni sunt extrem de precise şi ele n-ar fi cerut decât răspunsuri extrem de precise. Sunt convins că dacă dădeam răspunsuri extrem de precise aş fi supărat foarte tare pe domnul preşedinte Voronin şi guvernul de la Chişinău de până acum", a spus Traian Băsescu.
Şeful statului a promis celor de la Unimedia că, după instalarea noului guvern şi a noului preşedinte, le va acorda un interviu. "Vă promit că după instalarea noului guvern şi, sper eu, şi a noului preşedinte, veţi fi primul organ de presă din Republica Moldova căruia îi dau un interviu, pentru că am speranţa că alegerile acestea vor aduce un suflu nou în politica din Republica Moldova şi o orientarea pro-europeană mult mai accentuată decât cea de până acum”, a afirmat preşedintele.
Traian Băsescu i-a felicitat pe jurnaliştii moldoveni pentru curajul pe care l-au avut după primul tur al alegerilor din Republica Moldova, curaj care a permis moldovenilor şi românilor să fie bine informaţi cu privire la evenimentele produse. ”Şi aici s-au pierdut vieţi omeneşti când s-a strigat <<Jos comunismul>> în decembrie 1989 şi cetăţenii Republicii Moldova au plătit acelaşi tribut. Dar să sperăm că o nouă eră începe în Republica Moldova”, a conchis Băsescu.
Băsescu spune că a evitat interviurile pentru presa din R. Moldova pentru a nu-l supăra pe Voronin
Publicat la 21.08.2009, 21:01:13
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
ETF vs fond mutual: care e mai bun pentru un român?

Piețe financiare
Cum funcționează ROBOR și de ce contează pentru creditul tău

Piețe financiare
Aur vs Bitcoin: ce păstrează mai bine valoarea
Piețe financiare
13 din 16 echipe din SuperLiga au o casă de pariuri pe tricou. Anglia a interzis, România merge înainte
Piețe financiare
