Băsescu spune că România a fost loială faţă de UE, susţinând Nabucco
Publicat la 14.03.2008, 15:26:22
La finalul lucrărilor Consiliului European, şeful statului a precizat că una dintre temele de discuţie a fost nevoia de solidaritate în ceea ce priveşte problematica energiei.
"România a avut un comportament loial faţă de angajamentele UE, susţinând proiectul Nabucco şi nu proiecte alternative care de fapt vizează aceeaşi resursă", a precizat şeful statului. România va fi consecventă în susţinerea fără rezervă a proiectelor europene, a subliniat el. Preşedintele a mai arătat că deşi se creează impresia că există o concurenţă între Southsream şi Nabucco, această abordare nu este reală.
Pe de altă parte, Băsescu a remarcat faptul că România îşi permite să fie loială proiectelor europene, având "dependenţe mai mici în raport cu alte ţări".
"România are de făcut un singur lucru - să fie loială cu deciziile UE pentru a se putea realiza proiecte de găsire de alternative energetice, nu pentru înlocuirea furnizorilor actuali, ci pentru a se crea condiţiile pentru o minimă concurenţă", a mai spus Băsescu.
El a subliniat că România "nu are o abordare autarhică", ţara noastră importând energie, dar având şi capacitate de export. Trebuie să avem un echilibru între import şi export, a subliniat şeful statului, accentuând importanţa unui "bilanţ cel puţin neutru". "Sau măcar un mic excedent" - să exportăm mai mult decât importăm, a adăugat el, spunând că, faţă de alte ţări, România are şi "avantajul resurselor".
Preşedintele a mai afirmat că în România au început să se utilizeze suprafeţe foarte mari pentru producţia de biomasă. "Trebuie să vedem care este limita pe care o putem accepta", a subliniat, el arătând că în jur de 80% dintre produsele alimentare pentru consumul intern sunt importate, ceea ce este o problemă.
Consiliul European s-a centrat pe Strategia Lisabona. "România acoperă acestă etapă a Strategiei prin Planul Naţional de Reformă aporbat de Comisia Europeană", a mai precizat şeful statului.
Sursa: NewsIn
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
Curs BNR valabil 8 octombrie 2026: 1 euro = 5.3501 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3527 lei, franc la 5.7285 lei

Piețe financiare
