money.ro
Piețe financiaremoney.ro

Băsescu spune că "ultimul lucru pe care îl va face România" va fi să împrumute bani de la FMI

Publicat la 16.01.2009, 12:16:00

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Băsescu spune că "ultimul lucru pe care îl va face România" va fi să împrumute bani de la FMI

"Ultimul lucru pe care îl va face România va fi să se împrumute la FMI. Ştiu că această idee este controversată, dar vom merge pe zonele practice. Deficitul de cont curent, dacă vom ajunge la această concluzie, putem să-l finanţăm prin împrumut european", a declarat preşedintele, vineri, la Conferinţa Naţională a Alianţei Confederaţiilor Patronale din România pe tema "Priorităţi şi măsuri concrete anti-criză".

"Va trebui să fim foarte chibzuiţi pentru că avem o problemă: economia României nu mai poate fi aşezată în matricea Fondului. Am depăşit marginile matricei pe care Fondul le impune unei economii, şi nu numai economiei, ci şi societăţii", a adăugat Băsescu.

Şeful statului susţine că există şi alte soluţii pentru banii de care ţara noastră are nevoie."Putem coopera cu UE, cu Banca Mondială, cu Banca Europeană de Investiţii", a spus preşedintele.

Guvernul trebuie să găsească o soluţie pentru finanţarea deficitului bugetar, aceasta urmând să fie decisă de Executiv în perioada următoare, a declarat pe 9 ianuarie premierul Emil Boc, fără a exclude varianta unui împrumut de la FMI sau de la Banca Europeană pentru Investiţii.

"Este clar că trebuie să găsim o soluţie pentru finanţarea deficitului bugetar. Această soluţie nu a fost încă decisă şi va fi o discuţie pe care o vom avea la nivel guvernamental în perioada următoare. Sunt multe alternative", a declarat Boc, întrebat dacă Guvernul va cere ajutor financiar de la FMI sau de la Banca Europeană de Investiţii.

Sursa: NewsIn

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite