Băsescu: Suntem în faţa unui caz grav de mistificare politică
Publicat la 12.03.2007, 15:54:40
Preşedintele Traian Băsescu a făcut, luni după-amiază, o declaraţie publică cu privire la amânarea alegerilor europarlamentare. Şeful statului a declarat că motivele invocate de premierul Călin Popescu Tăriceanu cu privire la amânarea alegerilor pentru Parlamentul European nu se susţin. "Cele două argumente utilizate de premier pentru amânarea alegerilor pentru P.E. nu sunt valabile", a spus Traian Băsescu în deschiderea discursului său.
Preşedintele a amintit angajamentele luate de România faţă de UE şi a informat cu privire la votul pe ordonanţa propusă de premier. "Am consultat, astăzi (n.r. luni), Guvernul, pe o temă care ţine de angajamentele noastre internaţionale, alegerile pentru P.E. 9 dintre miniştri s-au pronunţat pentru menţinerea alegerilor pe 13 mai, alţi 9 au susţinut decizia premierului", a spus şeful statului.
Miniştrii au votat în necunoştinţă de cauză
"Din informaţiile pe care le am, niciun ministru nu primise proiectul de ordonanţă", a declarat Traian Băsescu. Liderul de la Cotroceni a mai spus că va amâna referendumul pentru votul uninominal şi a criticat Cabinetul Tăriceanu pentru neîndeplinirea unor proiecte necesare actului de guvernare şi procesului de post-aderare.
"Astăzi (n.r. luni), am garantat membrilor Guvernului că nu voi organiza un referendum până pe data de 13 mai. Mi se pare deplasat să le iei românilor dreptul de a-şi desemna reprezentanţii în P.E.", a spus Băsescu. "Nu s-a făcut nimic pentru introducerea legii la sănătate, energie, pentru absorbţia fondurilor europene", a subliniat şeful statului.
Tradare să fie, dar să ştim şi noi
Traian Băsescu a precizat că, în urma şedinţei de azi a Guvernului, i s-a confirmat faptul că ar exista o înţelegere între opoziţie şi prim-ministrul Tăriceanu. "Discuţia de astăzi îmi dă certitudinea că s-a format o altă majoritate. Dacă există o înţelegere netransparentă între Guvern şi PSD, să fie făcută publică", a conchis preşedintele României.
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.





