Niciunul dintre cei doi prezidenţiabili nu a oferit o viziune coerentă a ieşirii României din criză, rolul statului în gestionarea actualului context economic fiind uitat. Singura trimitere la o măsură de combatere a crizei a fost relaxarea fiscală: Antonescu militează pentru o scădere imediată a cotei unice şi a TVA, în timp ce Băsescu s-a declarat mai prudent, dar nu a exclus o micşorare a cotei unice, de la 16% la 14%, începând cu 2011.

Preşedintele Asociaţiei Oamenilor de Afaceri din România, Florin Pogonaru, a declarat că mediul de afaceri aşteaptă soluţii venite dinspre partea politică şi mai puţin discurs personalizat. “Ambii candidaţi au evitat să răspundă la întrebările grele ale acestei perioade, printre ele fiind cea a diminuării cheltuielilor bugetare. Faptul că nu au răspuns unei probleme importante le-a diminuat din credibilitate”, afirmă Pogonaru. Chiar dacă mediul de afaceri aprobă un discurs în care se vorbeşte despre scăderea impozitelor şi a taxelor, cheltuielile bugetare sunt cele care ar fi trebuit mai serios dezbătute, crede preşedintele AOAR.

Lipsa unui discurs şi a unei viziuni economice a fost observată şi de analiştii politici. Explicaţia acestora se referă la dificultatea celor doi de a aborda o asfel de chestiune, fie că este vorba despre calcul electoral, fie despre incapacitatea de a oferi argumente solide în acest domeniu. “Discuţia pe teme economice a fost foarte fragilă, în condi­ţiile în care anul viitor cred că va fi unul chiar mai dificil decât acesta. La întrebarea esenţială - “Ce vor face pentru ca România să iasă din criză?” - nu s-a răspuns”, crede analistul Stelian Tănase.

Motivele sunt mai multe: fiind prima dezbatere între candidaţi, ambii au ţinut să acopere o paletă cât mai largă de probleme. De asemenea, candidaţii au dat impresia că situaţia economică se va rezolva prin revenirea pieţelor externe, fără a da soluţii pentru o politică proactivă pe care statul s-o adopte. Pe de altă parte, Tănase atrage atenţia că înfruntarea electorală s-a dat între doi candidaţi la preşedinţia statului, nu între doi potenţiali premieri.

Preşedintele Pro Democraţia, Cristian Pârvulescu, a arătat că lipsa unui discurs structurat pe temele economice a plecat de la un calcul politic. Traian Băsescu nu a dorit abordarea acestui subiect pentru că evoluţia negativă a economiei s-a petrecut în mandatul său, iar Crin Antonescu nu are expertiza necesară. Ambii sunt, în opinia analistului politic, prizonierii unei abordări de tip neoliberal, în care statul trebuie să se implice cât mai puţin în economie.

“Există o credinţă în capacitatea de autoreglare a pieţei pe care cei doi o împărtăşesc, dar nu am auzit nimic despre rolul şi responsabilitatea statului în această perioadă. Candidaţii nu se înfruntă pe un post de preşedinte al unui Consiliu de Administraţie, ci pe cea mai înaltă funcţie din stat”, afirmă Pârvulescu. Din acest punct de vedere, este nepermisă atitudinea celor doi, care “a avut prea puţin dintr-o dezbatere publică”.
“Mă aşteptam la ceva mai multe argumente politice şi economice referitoare la acordul de împrumut cu Fondul Monetar, dar şi la un dialog consistent privind rolul statului în depăşirea crizei economice. Ambii au avut o atitudine antietatistă nejustificată şi au dovedit că nu au capacitatea de a discuta chestiunile economice”, concluzionează analistul politic.

Dezbaterea de sâmbătă dintre Traian Băsescu şi Crin Antonescu a plecat ca o provocare directă aruncată şefului statului de către preşedintele PSD, Mircea Geoană. Replica nu a întârziat, iar Băsescu a stabilit data şi ora confruntării. Reacţiile celor doi contracandidaţi au fost diferite: Mircea Geoană a preferat să îşi continue campania electorală în ţară, Crin Antonescu a răspuns prezent. Avantaj de moment: cuplul Antonescu-Băsescu a ţinut agenda publică, dezavantaj Mircea Geoană.