BCE este pregătită să acţioneze în funcţie de statisticile economice
Publicat la 09.03.2007, 14:29:42
Banca Centrală Europeană (BCE) poate majora oricând dobânda de referinţă, în funcţie de statisticile economice, a spus, vineri, şeful Bundesbank, banca centrală a Germaniei, Axel Weber, care este şi membru al Consiliului Guvernatorilor BCE, relatează Reuters.
Preşedintele Bundesbank, într-un discurs adresat reprezentanţilor băncii private Sal Oppenheim, la o zi după ce BCE a urcat dobânda cheie de la 3,50% la 3,75%, a spus că analiştii BCE estimează că există riscuri cu privire la accentuarea inflaţiei.
"Vom monitoriza atent evoluţia economiilor ţărilor membre ale zonei euro şi vom reacţiona oricând în funcţie de condiţiile economice", a declarat Weber, citat de Reuters. "Economia zonei euro este solidă şi va creşte stabil, iar riscurile privind inflaţia sunt echilibrate pe termen scurt".
Reprezentanţii Băncii Centrale Europene prognozează, însă, că există o serie de elemente care ar putea creşte preţurile în 2007.
"Consiliul BCE consideră că există riscuri inflaţioniste pe termen mediu şi lung, potrivit proiecţiilor sale de bază. Presiunile inflaţioniste pot fi generate de creşterile salariale, pe fondul îmbunătăţirilor din piaţa muncii", a declarat Weber.
Consiliul Guvernatorilor Băncii Central Europene (BCE) a decis joi majorarea dobânzii de politică monetară cu 0,25 puncte procentuale până la 3,75%, cel mai ridicat nivel din ultimii şase ani, în conformitate cu aşteptările analiştilor, deoarece riscurile la adresa stabilităţii preţurilor s-au accentuat.
Într-o conferinţă de presă de după anunţarea deciziei, preşedintele Băncii Centrale Europene (BCE), Jean-Claude Trichet, a spus că decizia de joi are rolul de a contribui la menţinerea aşteptărilor inflaţioniste pe termen mediu şi lung la un nivel care să nu dăuneze stabilităţii preţurilor.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
![[P] 35.000 de solicitări în șapte ani pentru sprijin în dependența de jocuri de noroc: 3 din 4 persoane care apelează Consilierea 24/7 cer consiliere psihologică](/_next/image?url=https%3A%2F%2Fmoney-ro-cdn.sorin-freciu.workers.dev%2Fstorage%2Fv1%2Fobject%2Fpublic%2Fmedia%2Farticles%2F1791483335473-zbeb97ppvr.jpg&w=1920&q=75)
Actualitate
[P] 35.000 de solicitări în șapte ani pentru sprijin în dependența de jocuri de noroc: 3 din 4 persoane care apelează Consilierea 24/7 cer consiliere psihologică

Actualitate
Același coș de la Lidl, în 6 țări. Un român cumpără 131 de coșuri dintr-un salariu, un neamț 323

Actualitate
Cât pierzi din puterea de cumpărare dacă ții banii cash?

Actualitate
Un anteprenor tech român vrea să ducă AI-ul în primării. Rămâne de văzut cine îi explică primarului cum se pornește calculatorul

Actualitate
